- Maşina REBU golind tomberoane, flexuri muşcând avid din tablă, lovituri înfundate pentru fixarea panourilor de izolaţie termică a unei clădiri în renovare, maşini pornind, venind, zgomot care acoperă cuvintele.
- Un şantier?
- Nu...Mai încearcă.
- Târg de materiale de construcţie?
- Nici asta...Deci?
-Zonă industrială în afara oraşului?
-Nu....
-Renunţ....
-Tenis Club Herăstrău în ziele Circuitului Internaţional de Tenis al României, 2009.
L-am urmărit pe Răzvan Sabău în competiţia de care vă spuneam. Cu greu. Nu pentru că nu aveam locuri bune, ci pentru că la cinci metri de terenurile de tenis, muncitorii în construcţii îşi vedeau liniştiţi de treabă.
Sigur, nu spun că ei ar fi trebuit să fie cei care observă că lucrurile scapă de sub control.
Ce vreau să spun este că nimeni din administraţia parcului sau dintre organizatorii competiţiei nu a luat vreo măsură pentru ca meciurile de tenis să se desfăşoare în normalitate.
Unul dintre jucătorii greci s-a oprit în timpul meciului şi a avut remarci foarte dure la adresa condiţiilor în care se juca. Mă chirceam sub durerea de a-i da dreptate.
Meciul a început la 10:30 şi maşina REBU abia atunci a sosit. Nu am înţeles niciodată de ce mastodonţii ăştia puturoşi nu îşi fac treaba pe la cinci-şase dimineaţa. Îi prinzi din urmă la ore când traficul e un infern, blochează singurele străduţe pe care ai mai putea să te strecori ca să eviţi vreun blocaj, ba te mai şi ceartă că-i încurci.
De ce nu era acolo nici un reprezentant al organizatorilor competiţiei? De ce să-i aud de fiecare dată pe cei care nu sunt cu nimic mai buni decât noi că ne denigrează şi să fiu nevoită să recunosc că au dreptate?
Da, mi-a fost ruşine de parcă eu ar fi trebuit să opresc zgomotul din jur şi n-o făcusem.
E linişte în tribune...
