Pânză de păianjen

Pomii au înflorit iar, tată. Da, la fel ca altădată. Li-s pline florile și trag a rod. Nu, nu i-am însemnat anul ăsta. Nici nu știu cum și nici nu pot. Mă gândeam să le caut numele prin cărțile tale. Da, acelea cu pagini lucitoare, pe care cred că le-ai uitat în pod. Nu, nu-mi mai e frică de păianjeni. Am învățat să țes cu ei tot felul de idei. Uite, de pildă, mă gândeam ca în nopțile cu lună plină (doar ea e de vină) să las deschisă portița dinspre livadă. Laricei de pe coastă îi este dor să te mai vadă.  

La graniță

 Uite-mă-s și nu mă vezi,

De mă vezi să nu mă crezi,

Că-s nici apă, nici pământ,

Nici îs vis, da nici îs gând,

Lună, rouă pusă-n două

Peste-un fir de iarbă nouă.