Toate zilele au început să semene
între ele. Lunea parcă nu mai e atât de crudă, iar sâmbăta e chiar în
sufrageria mea.
Care sunt constantele care ne ajută
în zilele astea în care experimentăm un fel de viață pe care l-am mai întâlnit
doar în filme?
Am lansat întrebarea și am primit mai multe răspunsuri. Esența pare să se găsească în:
- setarea și respectarea unui program, pentru păstrarea ritmului ușor de recunoscut: orele de trezire (cu un mic rabat dacă cea obișnuită era mult prea aspră); orele de lucru (cu mențiunea că nu mai e nevoie să intri în competiția ”cine stă mai mult peste program”); pauze; orele de masă (avantajul de a avea mese în familie, un obicei pierdut de unii, deloc cunoscut de alții); orele de relaxare, joacă, citit, sport, socializare (hmmmm…)
- informația utilă ție și celor de lângă tine; informație în cercuri concentrice: tu o urmărești pe ea, nu ea pe tine; tu o alegi pe ea, nu ea pe tine;
- stabilirea obiectivului tău pentru această perioadă tulbure; setarea unui obiectiv e utilă întotdeauna. Acum cu atât mai mult. Nu poți exista haotic. Fără țintă. Fără dorință. Dacă te gândești cum vrei să fii după ce se va încheia izolarea, o să-ți găsești mai ușor lucruri de făcut. O să accepți mai ușor că sunt situații pe care nu le poți modifica.
- a nu rămâne înghețat în frici; ca să nu înghețăm, ne mișcăm de obicei, nu? Așa e și cu panica asta. Ca să nu rămânem înmărmuriți în ea, hai să ne mișcăm în lucruri de multă vreme amânate, uitate sau neglijate. Să le readucem în atenția noastră, în preocupările noastre, în viața noastră de acum.
