Poveştile spuse sau auzite într-un cabinet de psihoterapie, nu
sunt simple relatări de fapte. Ele comunică lucruri importante despre fiecare
dintre noi, despre experienţele trăite şi modul în care le-am perceput în
diferite etape ale devenirii noastre, despre felul în care ne vedem pe noi
înşine în Univers. Conţinutul metaforic regăsit în poveşti oferă specialistului
tehnici simple, dar extrem de eficiente pentru dezvoltarea abilităţilor sale,
iar clientului îi deschide perspective pentru un alt tip de comunicare. În
măsura în care povestea se îndreaptă în permanenţă către realizarea
obiectivului clientului, ea îşi consolidează rolul de metaforă „vindecătoare.”
Ea
reflectă, de asemenea, modul în
care funcționează creierul. În
timp ce ne gândim la poveste ca la un simplu accesoriu
la informație, ca la ceva străin şi
dincolo de realul cu care ne-am obişnuit, ea se dovedește a fi piatra de temelie a conștiinței noastre.
Citesc,
ascult și memorez
povești. Fac corespondenţe, mă gândesc la „modele de probleme" şi la povestea fiecăruia. Spun
poveştile şi le fac parte din mine. Cred că mi-ar fi extrem de util să-mi
construiesc, la nivel mental, o bibliotecă de povești
pentru a servi scopului terapeutic al
fiecărui client pe care am să-l întâlnesc.
A citi şi a asculta
povești dezvoltă creativitatea și este un mod foarte plăcut de a îmbunătăți abilitățile de terapeut. La urma urmei,
ce altceva fac terapeuţii decât să dezvăluie poveştile vii?
Cred
că atunci când cineva are nevoie să învețe ceva sau are de rezolvat o problemă,
terapeutul este în măsură să observe ce fel de poveste sau de imagine îi vine
clientului în minte și apoi să se întrebe: va
fi aceasta o perspectivă metaforică nouă și valoroasă pentru el?
Pentru un terapeut la început de drum,
utilizarea metaforei în practică
poate părea un pic
ciudată, dar aceasta
nu va fi cu mult înainte de momentul în care va începe să simtă că e cel mai natural lucru din lume. Ceea ce
şi este!
O poveste
potrivită spusă la momentul potrivit
poate facilita vindecarea psihologică și chiar
fizică. Este posibil
ca vechile tradiții
ale poveştilor, atât de bogate
și răspândite în toate
culturile, să fi fost cea mai
veche formă de psihoterapie,
vehicule pentru transmiterea
modelelor de înțelepciune.
Poveştile metaforice au meritul de a-i
ajuta pe client şi pe terapeut să ocolească
efectele pe care le poate aduce „mărunțirea”,
detalierea aspectelor problemei de rezolvat, supra-analiza și raționamentul conștient.
Poveștile sunt în mod inerent hipnotice, în sensul în care fixează atenția
și fac apel la imaginație. Acest lucru face ca terapia
prin metaforă să fie dispozitivul perfect pentru furnizarea de modele
noi de speranță,
precum și de sugestii specifice pentru
schimbare. Un mare povestitor este un
hipnotizator natural. El conduce procesul în alte timpuri și locuri, unde uităm
de trecerea timpului, unde regăsim împrejurimile cunoscute nouă, unde ne
detaşăm ușor de conștientizare și ne cufundăm nu într-o lume de probleme,
trădare, greutăți, aşa cum era cea din care tocmai am venit, ci într-una de
aventuri, înțelepciune și speranță.
Un bun
terapeut, prin formularea şi prezentarea metaforelor, evocă cele mai bune
lucruri pe care oamenii le pot păstra ascunse, cum ar fi curajul, perseverenţa,
îndrăzneala și prietenia adevărată.
„Hipnotizatorii”
povestitori comunică tuturor simțurilor noastre, astfel încât atunci când ei
spun o poveste, vor descrie sunetele, senzațiile, mirosurile, gusturile și
atracțiile. Aceste descrieri vii angajează pe deplin ascultătorul și fac din
poveste o experiență inedită, aproape un vis.
