Izolat-perspicace (III)

Înotăm într-un ocean de informații. Rechini mulți, bărci de salvare puține și nici nu avem instrucțiunile de folosire. Barcagiii sunt la casele lor.

Scriam mai devreme despre informația în cercuri concentrice. Informația care te ajută pe tine și pe cei din jurul tău. Informația pe care să o alegi, nu care să te aleagă. Știri pe care să le urmărești, nu care să te urmărească, să te sufoce, să te subjuge. E și așa destul de greu acum, de ce să mai adăugăm balast?

În ideea aceasta m-am gândit la următoarele activități pentru zilele care urmează.

1.Canalul de știri al familiei. Informați-i pe cei dragi de departe cu lucruri care să-i bucure.

Eu am început să îmi țin părinții la curent în fiecare zi cu evenimentele care s-au întâmplat de-a lungul timpului  în lume în aceeași zi. Fratele meu le detaliază.

Alte sugestii:

• Azi am văzut pe fereastră...
• Lucruri amuzante pe care le-au spus/făcut cei mici/părinții/bunicii
• Ce jocuri am mai inventat
• Filme, cărți, emisiuni interesante
• De bine despre rude și prieteni
• Sport în apartament 

Nu mai zic de rețetele culinare. Acestea sunt oricum la mare căutare în ultimii ani. Dar poate că aveți câteva adaptate la noile condiții. Cu denumiri pe măsură.
Și nu mai vorbesc despre animalele de companie care pot fi personaje simpatice ale știrilor voastre.

2. Arborele genealogic.

E o perioadă numai bună pentru a relua legătura cu unii membri ai familiei.
O inițiativă interesantă este aceea de a desena arborele genealogic. Cu cât știi tu, cu cât își amintește fiecare, poți ieși din perioada de izolare cu mai multe descoperiri despre tine însuți. Să-ți cunoști rădăcinile înseamnă să nu rămâi suspendat în bătaia vântului. A vremurilor. A întâmplărilor.


Încerc să văd perioada pe care o traversăm ca pe un început pentru lucruri la care nu m-aș fi gândit până acum sau pe care le-am ignorat. Simt bucurie în fiecare zi când mă așez să scriu. Și nu am făcut de multă vreme asta. Simt bucurie când oamenii îmi răspund. Acum au timp să citească și blogul meu. Cum să nu mă bucur? Cum să nu-mi doresc să continui?

Vouă ce v-ar plăcea să duceți mai departe din ceea ce faceți acum?

Parcă ar fi sâmbătă

Toate zilele au început să semene între ele. Lunea parcă nu mai e atât de crudă, iar sâmbăta e chiar în sufrageria mea.

Care sunt constantele care ne ajută în zilele astea în care experimentăm un fel de viață pe care l-am mai întâlnit doar în filme? 

Am lansat întrebarea și am primit mai multe răspunsuri. Esența pare să se găsească în:

• setarea și respectarea unui program, pentru păstrarea ritmului ușor de recunoscut: orele de trezire (cu un mic rabat dacă cea obișnuită era mult prea aspră); orele de lucru (cu mențiunea că nu mai e nevoie să intri în competiția ”cine stă mai mult peste program”); pauze; orele de masă (avantajul de a avea mese în familie, un obicei pierdut de unii, deloc cunoscut de alții); orele de relaxare, joacă, citit, sport, socializare (hmmmm…)
• informația utilă ție și celor de lângă tine; informație în cercuri concentrice: tu o urmărești pe ea, nu ea pe tine; tu o alegi pe ea, nu ea pe tine;
• stabilirea obiectivului tău pentru această perioadă tulbure; setarea unui obiectiv e utilă întotdeauna. Acum cu atât mai mult. Nu poți exista haotic. Fără țintă. Fără dorință. Dacă te gândești cum vrei să fii după ce se va încheia izolarea, o să-ți găsești mai ușor lucruri de făcut. O să accepți mai ușor că sunt situații pe care nu le poți modifica. 
• a nu rămâne înghețat în frici; ca să nu înghețăm, ne mișcăm de obicei, nu? Așa e și cu panica asta. Ca să nu rămânem înmărmuriți în ea, hai să ne mișcăm în lucruri de multă vreme amânate, uitate sau neglijate. Să le readucem în atenția noastră, în preocupările noastre, în viața noastră de acum.

Izolat-perspicace (II)

margareta + garoafa = 3

lalea + crizantema = 2

iris + panseluța = 1

bujor + begonia = ?

După ce găsești regula și rezultatul, creează-ți propriile jocuri. Regulile sunt la îndemână. E nevoie doar de să ne amintim de jocurile copilăriei. Și e timpul să o facem, nu?

Cadoul din palmă. Joc de imaginație și autocunoaștere

Ce să mai fac cu mine, cu noi (cuplul), cu voi (copiii) acasă? De pildă, să vă dau un cadou. De unde să-l iau? Din palmă.

Oferă un cadou imaginar unuia dintre membrii familiei tale. Nu te gândi la ceva anume. Lasă doar gestul. Jocul continuă așa:

- Acesta este cadoul meu pentru tine.

Celălalt mimează deschiderea cadoului:

- O, mulțumesc. Aici văd..............  (și spune ce și-ar dori să primească; poate fi un obiect, o călătorie, o expediție, o invitație, o apreciere, o promisiune, o schimbare în atitudinea ta, etc.).

Surprins sau nu de cadoul pe care celălalt l-a găsit, răspunde-i:

- M-am gândit că o să-ți placă pentru că eu știu despre tine că (ești, îți place, îți dorești, poți, știi, faci, etc.).................................

Schimbați apoi rolurile. Faceți mai multe runde. Fiți curajoși în formularea dorinței. Dacă de multă vreme vă gândiți la o excursie în cele mai îndepărtate insule sau la o ascensiune pe Everest, e momentul să formulați asta cu curaj. Sau poate vă doriți ca cel care tocmai v-a oferit cadoul să fie mai atent: ”O, mulțumesc.  Aici văd că ai început să stingi luminile când pleci din casă.”

Se poate însă întâmpla să fiți foarte surprinși de cadoul pe care celălalt și-l dorește. Încercați să găsiți motivul din spatele dorinței.
Ce vechi așteptări acoperă sau ce nevoie? A mai vorbit despre ele sau le auziți întâia oară?

Aștept comentariile voastre și descoperirile pe care le-ați făcut.

Izolat-perspicace (I)

Hai să începem un serial care să ne ajute să rămânem vigilenți și în formă pentru zilele în care mecanismul de ceasornic va reporni.

1. Cuvintele de mai jos sunt scrise după o regulă. Au toate ceva în comun. Ai descoperit? Dacă da, completează lista cu câte cuvinte vrei. Mai jos, la comentarii.

Fagure

Calamari

Soldat

Cadouri

Comisie

Durere

Misiune

Remote, remote, dar parcă nici chiar așa!

Ce pot face niște minți dibace pentru ca viața din aceste zile să nu mai arate ca și cum ar fi sărit acul de pick-up de pe placa de vinil?

Câteva sugestii s-ar putea să le fie de folos mai ales acelora care locuiesc în spații relativ mici. Abia dacă reușesc să înghesuie acolo viața de după serviciu, darmite să-i mai dea și alte conotații.

O să încep printr-o formulă clasică, de reclamă radio (ca alea jenante, la medicamente):

Toate instituțiile statului plus cele private par să se fi mutat în micul tău apartament? Liniștește-te. Chiar așa și e!
Hai să le învățăm noi cum să funcționeze bine împreună. 


1. Dați semnificație spațiului de lucru.

E un excelent exercițiu de imaginație. Înconjurați-vă de câteva obiecte care simbolizează pentru voi mediul de lucru. Așa cum jucăria de pluș însemna somn bun în copilărie.

Delimitați clar zonele: muncă, gătit, locul de joacă pentru și cu copiii, spațiul pentru relaxare cu familia. A delimita nu înseamnă neapărat a împărți fizic spațiul. În același loc în care de la ora 9 la ora 12 lucrezi proiectul pentru biroul tău, poate fi apoi spațiul de joacă pentru cei mici. Sau cinema-ul din seara asta. Modifici semnificația și gata. Alte obiecte, cu altă încărcătură și cu altă valoare, modifică și percepția noastră despre spațiul cu pricina. Unde mai pui că cei mici s-ar putea bucura că în sfârșit au voie să se joace la biroul lui tati/mami. După caz. Cum faci asta? Dacă nu-ți iese, scrie-mi.

Uite un exemplu, iar de rest ia-ți niște idei: 
- dacă nu ai un loc dedicat lucrului pentru birou, alege un spațiu și delimitează-l de rest prin orice îți trece prin minte: benzi, sfori sau ațe colorate, eșarfe, autocolante, etc.; la terminarea lucrului, resemnifică-l înlocuind obiectele de mai devreme prin altceva care se potrivește noii sale destinații. Implică-i și pe ceilalți în povestea asta. Se vor bucura să contribuie. Poți iniția chiar un concurs de idei creative.

2. Acum chiar e timpul să învățăm respectarea regulilor.

Dacă îți încurajezi copilul să meargă pe bicicletă pe trecerea de pietoni pentru că e ”cool”, o să-i fie cool de  greu mai târziu să respecte orice altceva.
Trasarea limitelor de spațiu despre care vorbeam mai sus, impune și respectarea regulilor stabilite pentru fiecare loc. Setul de reguli se stabilește cu toată familia și tot așa se și respectă. Rabatul se discută și are consecințe.

Uite un exemplu, iar de rest ia-ți niște idei: 
- în orele în care bucătăria, de exemplu, e spațiu de lucru pentru părinți, poate veni oricine să-și ia ce are nevoie, dar numai în tăcere. Fără cerințe, fără întrebări. Se numește respect pentru timpul celuilalt și se aplică tuturor vârstelor. Nu doare.
S-ar putea să aveți surpriza ca la finalul perioadei de izolare să constatați că adolescentul din casă chiar știe că supa se pune în farfurie.

3. Trăiesc altfel, mă simt altfel.

Completați la finalul fiecărei zile două bilete. Pe unul scrie: Mie mi-a plăcut când... .....pentru că m-am simțit........
Pe cel de-al doilea: Mie nu mi-a plăcut când........pentru că m-am simțit.......

După ce completați propozițiile, puneți-le în două boluri separate. Unul pentru ce i-a plăcut fiecăruia, unul pentru ce nu.
Se pun la macerat și se deschid după cinci zile. Se ia cunoștință de ce a simțit fiecare și cu puțin curaj și îndemânare se poate și discuta despre declarațiile incomode. După ce se trec în revistă cele bune.

Uite un exemplu, iar de rest ia-ți niște idei: 
Mie mi-a plăcut când Mihai m-a ajutat să aranjez masa pentru că m-am simțit minunat să facem pentru prima oară acest lucru împreună.

Mie nu mi-a plăcut când Mihai nu a respectat regulile casei din aceste zile pentru că m-am simțit copleșită și foarte obosită.

Dacă oricare dintre cele de mai sus va avea succes, împărtășiți și cu noi bucuria asta. Avem atâta nevoie...

Părinte în martie 2020. Sugestii.

E martie și îmi privesc familia la lumina zilei. Ciudat timp al anului pentru asta. Mi s-a mai întâmplat de câteva ori: de sărbători și în săptămâna de concediu. Poate nici atunci pe de-a întregul. Pe cei mici îi exportam  scurt la bunici. S-au închis granițele acum pentru că ni-i vrem sănătoși.
Stăm acasă. E o casă spațioasă. Atunci de ce mă simt strâmtorat? Propun să nu deschidem televizorul.
- Noi nu avem televizor, îmi spune  o adolescentă cu părul albastru (oare a fost așa la școală?). Tot ea ne propune jurnalul de martie 2020 al familiei.
- Adică?
- Adică cel puțin un lucru de făcut împreună. Începem?

Înainte, însă, văd două autocolante pe frigider:

Ce e cel mai greu pentru tine în zilele în care stai acasă?
Care e cel mai plăcut lucru în zilele în care stai acasă?

Nu zic nimic, iau doar cunoștință de existența lor. A întrebărilor.

- Începem.

Prima zi: Azi avem nevoie de o coală A3, sau chiar mai mare, pe care să trasăm o linie orizontală. Pe mijlocul ei. Aaașa. Capătul din stânga e anul nașterii mele, zice Albastra. Capătul din dreapta e ziua de azi. Marcăm mijlocul. 16/2. Adică punctul care marchează anul meu 8 de viață. Aaașa. Apoi mijlocul fiecărui mijloc. Ce nu ți-e clar? Ani și momente din viața noastră comună pe care să le notăm aici. (La ce facultate zicea că vrea să dea?)

A doua zi: Muzeul de artă al familiei. Alegem un titlul al unei ”sculpturi” formată din membrii familiei. Și ceva recuzită. Alegem și conducătorul de proiect (ghiciți cine e). De exemplu, cum am reprezenta, prin corpurile noastre, o casă? Dar o navă spațială? Sediul Parlamentului? Școala? Și acum fotografiem lucrarea. Hm, spune Albastra, am putea face o colecție de artă cu lucrări realizate în fiecare zi. Aici nu se aplică măsura distanțării sociale.

Ziua a treia: Inventăm titluri mai puțin obișnuite pentru povești. Și poveștile. De exemplu: ” Când eram melc”, ”Câinele chitarist”, ”Pantofii gurmanzi”, ”Laptop-ul cu colți de fildeș”etc. Fiecare spune o frază și predă ștafeta. Adică următorul jucător va continua cu altă frază.  Stabilim cine începe povestea  și cine o va încheia. Și câte runde mergem așa.

Ziua a patra:  Colecția de cuvinte noi. Deschidem DEX. Online sau nu. Alegem fiecare trei cuvinte despre care până acum habar nu aveam și care ni se par potrivite pentru familia noastră. Sau pentru zilele pe care le trăim. Le folosim de azi înainte, da?

Ziua a cincea: scriem fiecare trei-cinci lucruri care ne plac în zilele în care stăm împreună acasă. Câte sunt comune? Hai să vorbim despre cele care nu sunt, zice Albastra. (La ce facultate zicea că vrea să dea?)

Ziua a șasea.
Ziua a.

- Și cu bolul ăsta aici ce mai e?
- Colecția de emoții. Seara punem câte o însemnare despre cum ne-am simțit în timpul zilei. Scurt, o propoziție, două. În felul ăsta o să vedem ce a însemnat pentru noi...criza.