Braşov, 25 brumar

Străduţe pietruite, crescând una dintr-alta, amăgind trecătorii, şerpuind printre umbre şi crâmpeie de soare tomnatic. Terasele se deschid cu mirosuri şi culori, cu băncuţe de lemn antichizat sau jilţuri împletite, cu mese din fier cuminte desenat în curbe şi spirale sau acoperite cu roşu imperial, în falduri alunecate peste genunchi. 

Magazinele cu marfă de vacanţă şi-au desenat în vitrine poveşti despre alte anotimpuri. Tonetele cu îngheţată nu s-au închis nici ele de tot.

Trubaduri şi canţonetişti tânguiesc vara şi amestecă versuri. Se opresc oamenii, ascultă şi zâmbesc spre aducere aminte, cumpără un CD, lasă, în jobenul aşezat cu umilinţă pe trotuar, bancnote noi şi mai vechile lor speranţe.

Aleargă norii şi lasă răcoare peste bolţile de piatră cenuşie ale clădirilor, ale vechii biserici arse de timp. Ajunge o clipă să apară iar soarele şi scena se reia, ca după un stop-cadru. Aleargă din nou copiii pe lângă fântânile tăcute, pe lângă băncile de odihnă, printre porumbeii coborâţi de pe turlele bisericii, în dans de irizări metalice.

Artizani şi anticari, neguţători cu vechile lor obiecte scoase la vânzare pe străduţele înguste, pe mese aşezate sub geamuri înalte şi arcuite, ascunse de perdele grele, din croşetă nemţească, nu îmbie, nu invită, aşteaptă cumpărătorul cunoscător, căruia să îi spună povestea talgerelor din aramă şi a sfeşnicului argintat. Şi repetă poveştile, pentru că în ele sunt bucăţi de viaţă trecută, de care li se face dor, de care se despart  o dată cu talgerele de aramă şi sfeşnicul argintat. Rămâne în urmă ecoul poveştii, ca o nălucă bună şi prietenoasă peste

străduţe pietruite, cu paşi trecuţi spre înserare, cu obloane vechi şi greoaie trase scârţâind peste încă o zi.

Cartea de-o pagină

Nu ştiu dacă s-o fi scris, dar mă gândesc ce aş cuprinde eu dacă ar fi să scriu o carte de o pagină. Ce anume din tot ce răzbate prin gânduri să pui pe o pagină? Numai una. Ai cuprinde mic şi înghesuit tot ce n-ai avut forţa să prinzi în rostire sau ai alege dintre cuvinte pe cele cu ecou?

Pagina.
Cea care te-ar descoperi pentru ceilalţi încă de la primul rând şi care te-ar acoperi de glorie dintr-o frântură de frază.
Caligrafiată de mână, dactilografiată sau printată în arial.
Ciudat trebuie să fie să legi o pagină, ştiind că nimic nu-i mai urmează. O pagină. Atât ai să aduni gând cu gând.

Şi mai apoi, cum să fie: lucioasă, mată, cerată? Care dintre toate astea se potriveşte mai bine scrisului şi vorbelor tale? Îţi alunecă repede mâna că n-au cuvintele răgaz să se adune sau te laşi în gânduri şi alegi cu greu scrisul rând de rând?

Ar putea fi cartea-poveste sau cartea-zvon.  Cu fila mirosind a cărare-nspre cetină sau a bob cafeniu dulce-aromat.

De ce se pierde limba română?

Nu vreau să spun decât că îmi pare că se pierd cuvintele pe care le-am învăţat şi despre  care credeam că sunt de neschimbat.
Numai că uite, regulile pe care le-am deprins în şcoală, devin dintr-o dată desuete.
"Am mâncat decât un măr" în loc de "Am mâncat numai/doar un măr" sau "Nu am mâncat decât un măr"(adică doar atât, nimic altceva).
La fel de des, supărător şi întâlnit în vorbirea curentă unde nici nu te aştepţi, ca şi "tablourile care le-am admirat" în loc de firescul "tablourile pe care le-am admirat."
...............................................................................................................................................................
La una dintre conferinţele la care am participat nu de mult, am primit din partea organizatorilor, o geantă pentru laptop. Nouă şi frumoasă. Am ajuns acasă şi am scos din geantă însemnările pe care le făcusem, pixurile şi tot ce mai conţineau buzunăraşele roşii, închise cu clapete negre. Mirosul era cel pe care îl simţeam în fiecare septembrie când mama îmi cumpăra un ghiozdan nou. Am inspirat puternic şi mii de imagini, senzaţii şi sunete au revenit clare şi frumoase.

Şi apoi a mirosit a carte. Legată în coperţi tari, scrise cu auriu, cadou drag sub pomul de Crăciun. Anna Karenina. Eram elevă de liceu când mama mi-a făcut cadou Anna Karenina, pentru că citeam cu tot mai mare plăcere din literatura rusă, iar mamei îi place tare lucrul ăsta.

................................................................................................................................................................
Îmi tot propun tot felul de campanii:

• la intrarea în săli de spectacole, afişe cu rugămintea caldă ca atunci când intraţi pe rândul unde aveţi locul şi oamenii sunt deja aşezaţi, să treceţi cu faţa spre cei de pe rând şi nu cu spatele
• cum folosim scara rulantă? Stăm pe partea dreaptă, partea stângă o lăsăm liberă pentru cei care se grăbesc.
• folosirea denumirilor româneşti pentru apdatat (!), şeruit (!), daunlaudat (!), and so one!!

Nu mai recunosc nimic în jur şi asta mă sperie. Nici oglinzile nu mai sunt ce erau odată.