Braşov, 25 brumar

Străduţe pietruite, crescând una dintr-alta, amăgind trecătorii, şerpuind printre umbre şi crâmpeie de soare tomnatic. Terasele se deschid cu mirosuri şi culori, cu băncuţe de lemn antichizat sau jilţuri împletite, cu mese din fier cuminte desenat în curbe şi spirale sau acoperite cu roşu imperial, în falduri alunecate peste genunchi. 

Magazinele cu marfă de vacanţă şi-au desenat în vitrine poveşti despre alte anotimpuri. Tonetele cu îngheţată nu s-au închis nici ele de tot.

Trubaduri şi canţonetişti tânguiesc vara şi amestecă versuri. Se opresc oamenii, ascultă şi zâmbesc spre aducere aminte, cumpără un CD, lasă, în jobenul aşezat cu umilinţă pe trotuar, bancnote noi şi mai vechile lor speranţe.

Aleargă norii şi lasă răcoare peste bolţile de piatră cenuşie ale clădirilor, ale vechii biserici arse de timp. Ajunge o clipă să apară iar soarele şi scena se reia, ca după un stop-cadru. Aleargă din nou copiii pe lângă fântânile tăcute, pe lângă băncile de odihnă, printre porumbeii coborâţi de pe turlele bisericii, în dans de irizări metalice.

Artizani şi anticari, neguţători cu vechile lor obiecte scoase la vânzare pe străduţele înguste, pe mese aşezate sub geamuri înalte şi arcuite, ascunse de perdele grele, din croşetă nemţească, nu îmbie, nu invită, aşteaptă cumpărătorul cunoscător, căruia să îi spună povestea talgerelor din aramă şi a sfeşnicului argintat. Şi repetă poveştile, pentru că în ele sunt bucăţi de viaţă trecută, de care li se face dor, de care se despart  o dată cu talgerele de aramă şi sfeşnicul argintat. Rămâne în urmă ecoul poveştii, ca o nălucă bună şi prietenoasă peste

străduţe pietruite, cu paşi trecuţi spre înserare, cu obloane vechi şi greoaie trase scârţâind peste încă o zi.