Carte pentru mama

Caut prin gând un dar potrivit mamei pentru sărbătorile de iarnă. M-am lăsat amăgită de vitrine, dar ştiu că mamei îi plac lucrurile mai puţin strălucitoare pe care i le-aş putea împleti chiar eu. Păstrează şi acum o poezie scrisă de mine, cu mulţi ani în urmă. Am găsit-o într-un sertar, pe când cotrăbăiam, aşa cum îmi plăcea mereu să fac, printre lucrurile ei, mirosind a ceva ce nu poate avea egal pe lume.

Tot acolo am găsit, aşezate cu grijă să nu-şi îndoaie colţurile, foi printate cu scrisuri de pe blogul meu. A învăţat să meşterească Internetul, se descurcă şi îi place, şi citeşte, parcă pe ascuns, din când în când, blogul fetei mnica de-mpăratu.

Mi-o imaginez uneori în faţa ecranului, devenit dintr-o dată calea spre mine, adunând între cutele frunţii şi între pleope imaginile noastre împreună, mai apoi plecarea mea, viaţa ei şi viaţa mea.

Nu crede până la capăt în lumea asta virtuală, proaspăt descoperită şi atunci strânge foi în arial spre păstrare, în sertarele ei mai sigure decât oricare alt loc.

M-am gândit să-i scriu o carte. Cu scrisul mare, să nu-i obosească vederea şi litere buclate, aplecate spre dreapta, ca un căpşor de copil adormit spre seară pe umărul ei cald. Negru pe alb, cu puncte apăsate peste "i"-uri, aşa cum şi-a purtat întreaga viaţă. Cu coperţi bătute-n catifea regală, să i se potrivească între degetele lungi şi delicate.

Da, am să adun cele mai calde pagini din tot ce am scris eu, să le aşeze mama în rafturile de nuc bătrân. Poate că furişându-se uneori, după ce va fi dat scânteie în soba din camera din spate, va citi şi tata. Poate că, neînţelegând nimic despre autor, va răsfoi vreodată şi fratele meu.