sâmbătă, 18 iulie 2020


Why are rules so hard to respect? I asked 16-year-old Anna.
She wrote:






That is how rules make me feel, she answered.

During the last few months, characterised by new rules to be respected by everyone, I often hear teenagers exclaim: 'Oh, no! More rules?'
Teens love their independence, and they are always ready to test the limits. These are nothing else but the characteristics of their normal development. They change physically, emotionally and socially. And even if these phenomena are as old as Earth itself, parents are never ready to find the balance that gives their children the appropriate freedom, while still giving them the necessary guidance.

When new and incomprehensible rules come into their lives, they will always try to debate and to argue when adults say 'Do this or that'. And most of the time they are very well informed and consequently their arguments are, at least at first glance, almost unbeatable.

For instance, a good strategy that teenagers use is to ask for enough time needed to prove they can achieve the desired outcome through their own way of acting.

This can work during normal periods. But what do we do when the danger of Covid is still strongly present, and the persistence of teenagers claiming independence is just as strong?

1. Be well informed.
Ask your children to suggest sources of information they believe in. Do not criticise, even if you are not incredibly happy with the type of info they provide. Share with them the sources you have used. Find common grounds between the two types of sources and highlight them. Prove to them, in this way, that your opinions are not so different.

2. Follow the same rules.
When you decide that you need a new and unique set of rules for the period you are going through, you should also establish that it is valid for the whole family. This time, the consequence is not a bad grade; it is about health and even about life. Be the model children need. Do not underestimate the power of personal example.

3. It is time for changes.
It may be time for changes in your relationship. Instead of being the helicopter parent who oversees and controls everything, it is time to become the parent partner for playing, talking, listening, acting, finding solutions, etc.

4. Brainstorming.
It is as clear like as daylight: teenagers will never do what they are told to do, but only what they consider appropriate, to do. So instead of dictating what they must do, it's more helpful to invite them to find solutions. Brainstorm! Step carefully into your teen's world and invite their friends into this process. Are they more comfortable doing something over social media or through text messages? Do the same.

5. Be innovative.
Masks? All right. Let’s create some. For our friends and us. Or even for sale, why not? And in the same note of innovation, make more words game for what rules can signify. For instance:






luni, 22 iunie 2020

Primul solstițiu fără tata

Tata s-a născut pe 22 iunie 1939.  Înaintea lui au venit Uța și Gavril. După el, Irina. O dată cu el a mai venit o fetiță care s- a făcut înger la câteva zile mai apoi. 
Tata era o sfârlează albastră. Își apăra fratele mai mare de bătăușii cartierului, dar scăpa greu de palma aspră a bunicului meu. 
Mai târziu, studentul cu cei mai frumoși ochi albaștri înmuia inima bunicii mele când îi scria: Am spart, mamă, un colocviu. Bunica își imagina un vas mare așezat pe holurile facultății de agronomie din Cluj. Bunicul ateu a aflat de la popa din cartier ce e un colocviu. A fost o vară lungă și fierbinte.

Solstițiul din vara acestui an m-a găsit fără el. Fără el aici, pe Pământ. Dus printre alți Sori. Prima vară fără el aici, pe Pământ. E lung  și încurcat drumul gândurilor mele. Când ajung la cer se opresc și se așază. E aproape la fel de frumos ca ochii tatei. 

Uriașul ăsta care se întinde peste tot mi-a copiat tatăl și acum se confundă cu el. Mă strânge în brațe și se întunecă atunci când plec. Îi rămân aprinși Luceferii. De pază drumurilor mele. 

joi, 18 iunie 2020

Escape Room

These last months, characterized by indeterminate isolation, panic over rare sources and information overload, have been a breeding ground for uncontrolled anxiety. Parents and adolescents turned to the psychologist for strong episodes of panic attacks.

The idea for this article was suggested to me by a teenager who compared his condition during the panic attack to the feeling he has when he cannot solve the steps to get out of the Escape room.

The instinctive response to a panic attack is one that makes the problem bigger than Goliath. The way to overcome panic attacks requires behaviours that are quite different from what we usually do. By keeping the same pattern, we will get the same result. If you are looking for effective solutions to reduce and then eliminate panic attacks, try to look for the ones that are right and appropriate for you.

One of the most productive ways to work with panic attacks in therapy is to respond to some questions. First: What panic means for me?

Find your sense of humour and put the answers on a paper, then read further.

Most of my clients describe it in terms of:

- a big, scary trap

- a small, dark room where they cannot breathe

- a huge hand holding their throat

- a big, big stone right on their chest

- a crazy carousel that cannot be stopped

The one in the middle of a panic attack often feels trapped in a place from which he seems to have no way out. Now we go further with the second question:

What a trap means to me?

” A place for which I do not have tools to manage it, to escape”, Michael, 18 years, told me.

With some imagination, Michael and I found the rules for way out. It looks like Escape room schemes:         

A. Recognize and understand what is going on

Any progress begins with it. From the point where we recognize and understand the present reality and the challenges. In other words:” I admit that I am afraid and that I am starting to panic. I will not try to ignore or pretend that Bogeyman is not there”.

Try this imagination game:

You are in competition with an ugly giant: you hold one end of a rope and he has the other end. Between you two, there is a bottomless, huge cradle. You pull back as far as you can, but he pulls too, hard, approaching the abyss. What is the best thing to do in this situation? Pulling harder is an instinct, but keep in mind that the harder you do it, the stronger it will be. You are stuck. What should you do? Letting go of the rope means the monster is still there, but you are no longer tied up in a fight with him. Only now can you do something more useful and tell yourself:

“I admit that I am afraid, not that I am in danger.”

B.    Accept it

Accept that you are afraid now. This Escape room is an unknown place to you. You are not struggling with that feeling. You just accept it. Overcoming the panic attack starts with working with, not against it. Always remember that even if it makes feel you awfully bad, a panic attack is not dangerous. It does not put your life in danger. When you are in the Escape room, even if you do not have the right solution, you accept this shortcoming and your limits at that moment. And always remember that the resources are right there in it.

So, tell yourself:

” What I feel is a natural manifestation of my body. I accept and understand it. My life is not in danger. I can find resources in these feelings."


 C.    Wait and breathe calmly

A panic attack has the power to enslave your ability to think clear. Your breathing is uneven and fast. Even if the desire to get out of that situation is very big, wait and breathe regularly.

Inhale and exhale. Imagining that you inhale a good chunk of clean air and exhale what is bad in your body in that moment.

You will notice a small difference in how you feel in just few seconds. And your mind will be much clearer in finding the way out. Tell yourself:

I breathe...I breathe.... I breathe. So, if I can do this, the panic does not kill me. I will be free soon.

D.    Be an observer

One of the best ways to observe the deployment of forces in a panic attack and how we respond to it is to complete a panic log. My clients often report that filling out a journal helps them to remain calm and vigilant. The requirements in the diary are all related to what you feel during the panic. It just helps you to keep your emotions in rational control. As you complete a diary during the panic attack, you experience the role of the observer rather than the role of the victim. Often, when you try to solve one of the problems of the Escape room, you are just in the middle of it and it is awfully hard to see the details. Which sometimes are clear and close to you. So, just a step out of the problem. If a diary is too pretentious for your tastes, simply take a sheet of paper and write down all the symptoms. They will fade out as you let them down on paper. Just tell yourself:

I record my feelings and I line them up on a paper just to see them from the outside.

And now the great scientifical discovery: every panic attack ends no matter what you do. Even if you feel so bad that you cannot believe it.

duminică, 24 mai 2020

The Mirror

When for various reasons we have to spend more time than usual with our children, things that we used to put in the background become visible and generate many questions, even perplexities. We look at our children and wonder why they behave in a certain way. And we're trying explanations. Sometimes it's very hard to find them. But if we turn the mirror toward us, we may be surprised to find the answers we are looking for behind it.

Anca is 40 years old and the mother of a 9-year-old girl, Sonia.
She is also the one who inspired me to write this short article when she told me the following:

” During the isolation period, more than ever, Sonia came and woke me up in the morning. Almost every time I told her: please don't wake me up so early. Suddenly I realized that I sound like Sonia in her school days.”

And that was the bell that woke up my therapeutical thoughts: in how many ways a child can ”awake” a parent? And how do the children mirror their parents?

I wonder if we realize what a great gift children offer to parents by mirroring their behavior. Not comfortable most of the time, but one of the most powerful tool to go deep inside our subconscious and to adjust our parental actions. It is a never ending story: each generation recreates the dynamic of its own childhood.
Maybe we are not aware about this phenomenon in our daily life. But in some special conditions, as isolation was, a lot of aspects become more evident. 
For instance, Anca told me that she never noticed how much Sonia's behavior screams: I want you to trust me and let me do things alone. 

”I always used to prepare breakfast by myself. I considered that is normality. 
I didn't even think for a minute how important it would have been for Sonia to involve her or even to have enough confidence and let her prepare breakfast on her own from time to time. It was like I saw her for the first time in kitchen when she suddenly started to make some sandwiches. Very creative! She brought an old image of mine when I was around 9 and my mom used to tell me: go away from kitchen! I have work to do! And I quit my impulse to send my daughter away.”

Sonia just mirrors the wounds from the past of Anca. And like this girl, all the children are capable to help us become aware of these and to free us. It is a process. Do not feel discouraged if despite of all your good intentions you will repeat the same patterns of behavior. Every time we become aware of a certain parental attitude, we have the opportunity to change it or to strengthen it. How to choose which is which? Just look in the mirror. Here are some control questions:

Do you think your child:
- feels safe with you when he wants to start new things?
- express his fears, uncertainties, feelings, needs in front of you?
- feels you trust in her/his potential?
- always expects your approval for her/his actions?
- hides some of her/his decisions for the fear of your disapproval?
- feels that she/he does not live up to your expectations?

Can you say Yes to all of these? Would you like to be able to say No to the last three of them?
Have you ever been, in your childhood, starved of your parents approval? How did you feel? What did you think? After you answer to these questions, make this exercise: imagine yourself as a child knowing that is accepted unconditionally and encouraged. Yes, even if we do not believe it, every child knows, understands that their behavior is sometimes inappropriate. Sometimes. So, instead of not trust them all the time, teach them boundaries. Healthy boundaries. If you as an adult have these healthy limits, the child will learn fast and easy. If not, begin this journey with yourself. In time, a lot of your child attitudes will be modified, even without your intervention. They will mirror the new you. 

I have often heard parents complain that their children are like this and like this ... I asked them what kind of adult they would like to become their child. And usually begins a detailed description of an adult model. I then encourage them to become that adult themselves. Children grow up by imitation. They just mirror patterns. That is all they do. Simple. And the closest models are the parents.
While you may believe your most important task is to raise your child well, there is something you may miss: raise yourself as the parent to be mirrored. 
Do you like the way you see yourself? I wish you an Yes.    

miercuri, 20 mai 2020

Meditație despre meditație

Elevii României, și nu numai, stau acasă de prin martie. Școala online, pentru care nimeni nu era pregătit la noi, e șchioapă și un pic hâdă. Seamănă cu sora ei mai mare, ba o și imită în unele apucături. Că doar sunt din aceeași părinți. 
Viitorii absolvenți de a XII-a nu au tras lozul cel mare cu anul ăsta. Dar chiar și așa, într-o rână și gata să se prăbușească de tot, angrenajul examenelor își continuă mișcarea.

Ioana este deja acceptată la o facultate prestigioasă din Marea Britanie. Ne-europeană, mai nou. Nu contează ce notă obține la bac. Nu contează pentru facultatea care deja i-a testat performanțele. Aici, însă, acasă, presiunea pentru o notă mare există, e transmisibilă pe cale ereditară și socială. Nici masca nu te ferește.

Învață mult, foarte mult. Și-a organizat un program zilnic pe care l-a verificat și care funcționează. Învață undeva între orele 2 PM și 6 PM. În dezacord cu ritmul pe care unii adulți din preajma ei i-l sugerează. Unul matinal și condensat ca laptele pentru cafea. Ioana, copil docil, a scos stegulețul alb. Productivitatea a scăzut, lacrimi, bine, hai, fie cum vrei tu.
În cei patru ani de liceu, programul de școală începea dimineața și se încheia pe la 2-3 PM. Lecțiile, temele începeau după 4 PM. Plus niște meditații (de ce s-or fi numind așa?). Și înainte de liceu programul de școală era cam același. Deprinderea de a învăța după orele amiezii are, așadar, rădăcini. Orice deprindere ar putea fi înlocuită, numai că procesul nu se face în situație de alertă. Acum hai să păstrăm constantele. Variabilele cunoscute. De ceva avem nevoie cu toții să ne prindem, cu atât mai mult copiii noștri. Dacă încercarea de schimbare aduce beneficii, da. Altfel, lăsăm vechile obiceiuri, bune, mai puțin bune și țesem în jurul lor noutățile. 

”Mi-e teamă nu că nu voi știi, ci că mă vor bloca emoțiile.” E, uite un capitol despre care nimeni nu vorbește cu viitorii examinați. Ce e gheara asta din gât și ce fac cu ea? De ce îmi alunecă stiloul printre degetele umede? 
Încurajările vin aproape exclusiv pentru acumulare. Să reții, să știi, să ai rezultate. Diferența o va face mereu atitudinea. Dintre doi candidați tobă, acela care, din propria construcție psihică sau din educație, știe cum să se așeze la masă cu emoțiile sale, va avea mereu de câștigat. Meditații peste meditații (de ce s-or fi numind așa?) ca să acumuleze. Până unde? Cât? Dar nimic despre o meditație a respirației, de exemplu. Cum să nu-mi pierd suflarea în timpul examenului. Cum să-mi revin prin respirație dacă uit ceva din ce am de scris. Cum să privesc emoțiile mele ca pe un partener și nu ca pe un dușman. ”Trebuie să scapi de emoțiile astea”, aude mereu. Înțelept sfat, tristă abordare. Emoțiile reclamate sunt parte a individualității ei și nu se extirpă, se acceptă și se lucrează cu blândețe cu ele, astfel încât să își întoarcă fața luminoasă spre stăpâna lor.
Am pornit în lucrul cu emoțiile Ioanei. Recunoașterea lor, numirea și denumirea lor, dialogul cu ele, joc, respirație și relaxare. Se ia o emoție ”blocantă”, se descompune în părți componente, apoi se reasamblează într-o formă nouă, în forma dorită. Am rugat-o să nu își ignore emoțiile. Abia ignorate se răzvrătesc și îți acaparează trăirile. Poartă-le cu tine astfel încât să le simți mereu mișcarea și să o poți controla. Acum e haotică pentru că nu le cunoști intențiile. Privindu-le mai de aproape și altfel decât până acum, le vei înțelege și le vei dicta traseul. 

E un proces lung, dar de undeva și cândva trebuie să înceapă. Aș zice de la școală, dar greșesc. De acasă, dar poate nici așa nu e corect. Dintr-o istorie a mereu rușinării în fața a ceea ce nu înțelegem. 

marți, 19 mai 2020

What? ODD?

Since there are teenagers on Earth, it is known that it is part of their development to oppose authority. Often they express this opposition by arguing, disobeying, or talking back to adults.When this behavior becomes excessive compared to what is usual for their age, probably we are confronted with a type of behavior disorder called oppositional defiant disorder. ODD.
This behavior often disrupts the daily activities, including activities within the family and at school.
Associate with ODD we also find other behavioral problems: attention deficit disorder, learning disabilities, mood disorders and anxiety disorders. 

”Well, it looks like my 15 years son has ODD...”, a mother told me few days ago. I asked her to check the list below. If she can answer with Yes only for the right column, then we have an adolescent who learns the language of expressing opinions, who wants to be heard and listened to and who is still clumsy in expressing his needs. And we also have parents surprised by the sudden growth of their own child.
But if she can say Yes when adds the words from the left column, then we talk about ODD symptoms. 
  • Excessively                 argues with parents and teachers
  • Constantly                  blames others for his mistakes/failures
  • Ostentatiously            refuses to comply with rules
  • Deliberately                tries to annoy others
  • Extremely                   easy to be annoyed by others
  • Usually                        swears and uses obscene words when he is asked to do something
  • Frequently                  has outbursts of anger 
  • Most of the time         seeks revenge
  • Most of                        his answers are mean and hateful 

The roots of ODD are not entirely known. Like many other disorders, ODD is a combination of biological, hereditary and environmental factors. 
Biological, this disorder has been linked to abnormal functioning of some types of brain chemicals, or neurotransmitters.
Hereditary, it was observed that many adolescents with ODD have close family members with mental disorders, anxiety disorders or personality disorders.
Environmental, we first talk about a dysfunctional family life and inconsistent discipline by parents. 

When you as a parent addresses to a psychotherapist, you have to be prepared to work together with your child. He can not just be ”fixed” and that is it.

The work in psychotherapy is aimed to help children in developing effective coping and problem-solving skills and ways to express and control anger. It is a kind of re-framing the child's thinking in order to improve behavior. Also, family therapy it is used to improve family interactions and communication among family members. Very often, behavior management plans built within therapy involve contracts between parents and child that identify rewards for changes and consequences for non-changes for both parts.

Along the time I understood how parents need support and understanding, so they can truly help their child and themselves. Here are some of conclusions of few parents I worked with lately. It can be a guide for other parents.

  1. I catched every cooperation moment of my daughter and I praised it. Things moved. Not with the speed I expected, but...
  2. I learnt to breathe in the most tensed moments. It was extremely useful. Instead of yelling and jump up to the ceiling, just to take few seconds for breathing. The result was amassing. My daughter was totally surprised and forced to find other ways to cope with the old situation.
  3. I stopped being exclusively preoccupied by her behavior. I just moved the spotlight on other aspects. Like my hobbies. I realized that all I did before was to keep an eye on her. Which was suffocating and useless. With no big effort she started to come to me often. I became interesting, not repetitive and boring.
  4. I discovered the benefits of my personal therapy. I had some old and hidden issues that were a part of causes in my son's ODD.
  5. I changed my speech in a way that put me in the same boat with my child and not leaving him alone in the storm. Instead of directive sentences I used questions: what do you think? what /how would you like to do? what/how do you feel? what can I do? 

And, do not be ashamed. You or your child. ODD is one of the most common behavior disorders. Around 12% of all children develop ODD. Of course, the true rate of ODD is still debated. Commonly, ODD is quoted as affecting between 2 and 16% of all children. It was once thought that affects mainly boys, but it is now being recognized that girls also develop it.
For the most children will be found a solution. Statistics say that about 70%  that benefited by appropriate therapy and care will have no behavioral problems by the age of 18.

vineri, 15 mai 2020

Iar ne-am văzut liberi...

Vineri, 15 mai 2020. După două luni de nefolosință, claxoanele sunt ca niște roșii proaspăt culese. Fremătătoare sub soarele de mai. Pleznesc de sănătate și chiuie de fericirea eliberării. Doamne, ce dor trebuie să le fi fost pasionaților de tonalitățile inconfundabile. Pe toate bulevardele capitalei geografic europene se revarsă șuvoaie, șuvoaie. 
Însoțit sau nu de glasul șefului, Claxonul se ridică la rang de Partner Marketing Manager. Este creativ, uneori pare independent, atrage atenția asupra esenței, împroașcă și destabilizează concurența. 
Ce dulce e libertatea. Am mai întâlnit-o noi de câteva ori și de fiecare dată am sfârșit înciudați că nu am știut să o folosim la maxim. Dar de-acum...zise el cu glas sfârșit...
Dar de acum, 15 mai 2020, știu eu ce am de făcut. Nici nu aștept miezul nopții și am și linșat câteva cartiere care nu au somn. Să le plesnească arterele principale și să le crape cele secundare.
Iar spre dimineață, plecăm împreună spre job. Eu și Claxonul. Doar suntem parteneri. Un duet imbatabil. Se mai rățoiesc câțiva, dar nu au forța și anduranța noastră. E un parteneriat solid, pe termen lung. Nu ca alții, în leasing operațional. 
De acum viețile noastre se împletesc și nu ne poate opri nici o lege și nici un reprezentant al acesteia. Îl vom atenționa până și pe el că ne stă în cale. Oricum face niște gesturi stranii, incompatibile cu uniforma. Dacă eventual joacă mima, nu și-a găsit fraierii. 
Vă aduceți aminte expresia: Cine nu e gata, îl iau cu lopata? Nu mai e valabilă. S-a stricat de atâta folosire. Cine nu e gata, îl iau cu Claxonul. Unde Gata=1 nanosecundă.
16 și 17 mai 2020 or să mai fie cum or să fie. Dar din 18 mai parteneriatul intră în pâine, tată. 

Vă apucă groaza? Dar de ce? Ce, suntem mai răi decât alte însemne ale libertății? Noi cel puțin avem onestitatea de a acționa la suprafață. Noi suntem doar gălăgioși, pe când alții sfârtecă libertatea pe ascuns și ne-o aruncă nouă, bucățele, bucățele. Așa că noi, eu și Claxonul, nu am făcut altceva decât să ne încadrăm în peisaj.  Liberi și de neoprit. 

Hai, pa și titiiii!
Eu și Claxonul.

joi, 14 mai 2020

Mommy, why are you sleeping with my daddy?


During the period of isolation imposed by the emergence of Covid, many of the unresolved problems of the parent-child relationship or the couple's relationship worsened. The extended time spent together put the spotlight on vulnerabilities and blockages in communication. One of the problems that several mothers addressed during this period to the therapy office is related to sleeping with children up to a fairly ... advanced age. If until the moment of isolation, this was a problem whose solution was postponed for various reasons - parents were late for work; one or the other was quite often gone to delegations, etc. - now, with so much time available, it was assumed that it was much easier to apply a solution. And when that didn't happen, parents began to wonder what was really stopping them from taking action.

Parents (and especially the mothers) who sleep with their children for a long time over the age when they would need the presence of their parents during the night (sometimes until close to or even puberty) often say that they have no idea how they got at this point. "I just felt like she/he needed me." And the frequently questions I ask are:

- Do you think it's the need of your child or yours? And if it's yours, what would it be? If you go further, what do you find behind this need? What does it actually cover?

If you are among the parents who postpone the moment of separation without real, objectively justified reasons, try your own answers to these questions. Then read the following considerations and take a break from meditation:
  Sleeping with the child until / near puberty can have long-term effects:

an eroded couple relationship (there are studies that show the increased divorce rate in couples who have such behavior towards children); the child needs to understand the significance of the relationships that are built around him, and this process begins in the family; confusion of roles and responsibilities can be transferred to adulthood, endangering the development of drawing healthy boundaries in relationships
future teenagers who have sleep problems that in turn cause a range of manifestations: memory loss, fatigue, low energy, and even obesity
future adolescents and adults with a high degree of anxiety
adolescents with a low level of self-confidence
children and adolescents who refuse to take part in multi-day trips, camps or sports camps, thus considerably reducing their ability to adapt and integrate

"And now what? Joanna is already 10 years old. Can I do something? I want you to know that I tried, but every time she feels betrayed and asks me: Mommy, why do you sleep with my dad and not with me? Can I do anything else now without hurting her? ”
            Yes, you can. Harder than you would have been 9 years ago, for example, but you can:
1. Accept that a change in behavior is needed and commit to doing it with all that entails.

2. Expect strong resistance, but do not use force. And no radical decisions. Explain that it's time to trust her. Turn the request into an offer. Celebrate, if necessary, the change as a child's success. In fact, it's a parent's success. Show her the things you can only do with her father, the things you can only do with her, and the things you can all do together.

3. Replace your presence at night with the attention you give her before bed: things done together, the hygiene program, a few minutes to ask her how she felt during the day, to tell her how your day was, etc.

4. Emphasize the importance and benefits of changing the behavior of both: privacy, independence, responsibility, age, etc.

Please note that the child's anxiety, low confidence in his actions and dependence during the day are all related to the inability to trust that he can sleep alone at night.

With constant and sustained intervention, most children will acquire new and healthy habits. And we, the parents, with them.

Mami, de ce dormi cu tati?


În perioada de izolare impusă de apariția Covid, multe dintre problemele nerezolvate ale relației părinte-copil sau ale relației de cuplu s-au agravat. Timpul prelungit petrecut împreună a pus în evidență vulnerabilitățile și blocajele în comunicare. Una dintre problemele cu care mai multe mame au venit în această perioadă în terapie este legată de dormitul cu copiii până la o vârstă destul de ... înaintată. Dacă până în momentul izolării, aceasta a fost o problemă a cărei soluție a fost amânată din diferite motive - părinții lucrau până târziu; unul sau altul pleca destul de des în delegații etc. - acum, cu atât timp disponibil, s-a presupus că este mai ușor, să se găsească o soluție. Și atunci când acest lucru nu s-a întâmplat, părinții au început să se întrebe ce îi împiedică, de fapt, cu adevărat să ia măsuri. 

 Părinții (în special mamele) care dorm împreună cu copiii lor multă vreme peste vârsta la care aceștia ar mai avea nevoie de prezența părinților pe timpul nopții (uneori până aproape de sau chiar până la pubertate), spun adeseori că habar nu au cum au ajuns în acest punct. ”Pur și simplu am simțit că are nevoie de mine.” Iar întrebările frecvente pe care le formulez sunt: 

-    Crezi că e nevoia copilului sau a ta? Și dacă e a ta, care ar fi aceasta? Dacă mergi mai departe, ce găsești în spatele acestei nevoi? Ce acoperă ea, de fapt?

    Dacă vă aflați în rândul părinților care amână momentul de desprindere fără motive real, obiectiv justificate,  încercați propriile răspunsuri la aceste întrebări. Apoi citiți următoarele considerații și luați-vă un răgaz de meditație:

    Dormitul cu copilul până aproape de/la pubertate poate avea ca efecte pe termen lung: 

-          o relație de cuplu erodată (există studii care demonstrează rata crescută de divorțuri în cuplurile care au un astfel de comportament vis-a-vis de copii); copilul are nevoie să înțeleagă semnificația relațiilor care se construiesc în jurul său, iar acest proces începe în familie; confuzia de roluri și responsabilități se poate transfera până la perioada adultă, periclitând dezvoltarea și trasarea de limite sănătoase în relații

-          viitori adolescenți care au probleme cu somnul, probleme care la rândul lor provoacă o gamă de manifestări: pierderi de memorie, oboseală, energie scăzută, și chiar obezitate

-          viitori adolescenți și adulți cu un grad ridicat de anxietate

-          adolescenți cu un scăzut nivel de încredere în sine
-          copii și adolescenți care refuză să participe la excursii de mai multe zile, tabere sau cantonamente sportive, reducându-și astfel considerabil capacitatea de adaptare și de integra

”Așa, și? Ioana are deja 10 ani. Mai pot face ceva? Vreau să știți că am încercat, dar de fiecare dată se simte trădată și mă întrteabă: Mami, tu de ce dormi cu tati și nu cu mine? Mai pot face acum ceva fără să o rănesc?”

Da. Mai greu decât ați fi făcut-o cu 9 ani în urmă, de exemplu, dar se poate:

1. Acceptați că e nevoie de o modificare de comportament și angajați-vă să o faceți cu tot ce implică aceasta.

2. Așteptați-vă să opună o rezistență puternică, dar nu folosiți forța. Și nici deciziile radicale. Explicați-i că a venit timpul să-i acordați toată încrederea.Transformați cererea în ofertă. Sărbătoriți, dacă e nevoie, schimbarea ca pe un succes al copilului. În fapt, e un succes al părintelui. Arătați-i lucrurile pe care le puteți face doar împreună cu tatăl ei, lucrurile pe care le puteți face doar cu ea și cele pe care le puteți face toți împreună.

3. Înlocuiți prezența dumneavoastră pe timpul nopții cu atenția pe care i-o oferiți înainte de culcare: lucruri făcute împreună, programul de igienă, câteva minute pentru a o întreba cum s-a simțit în timpul zilei, pentru a-i spune cum a fost ziua dumneavoastră, etc.

4.  Subliniați importanța și beneficiile schimbării comportamentului amândurora: intimitate, independență, responsabilitate, adecvare la vârstă, etc.

Țineți, vă rog, seama de faptul că anxietatea copilului, nivelul scăzut de încredere în acțiunile sale și dependența pe timpul zilei sunt toate legate și de incapacitate de a avea încredere că poate dormi singur noaptea. 

Cu o intervenție constantă și susținută, majoritatea copiilor vor căpăta obiceiuri noi și sănătoase. Și noi, părinții, împreună cu ei.

vineri, 24 aprilie 2020

De la lumea online adunate

”Ca să pot sta singură, am nevoie de cineva.”

"Ce este Divertis, mami? Un grup umoristic de dinainte de COVID."

”Mi-a rămas casa mică. Mă strânge pe la încheieturi.”

”Cel mai mult îmi lipsesc îmbrățișările.”

”Ce am mai făcut? Am vopsit cățelul cu surplusul meu de vopsea de păr.”

”Vreți sugestii de activități? Vă spun acum: puzzle din cartea de identitate. Nu știți cum? Vă poate face un tutorial băiețelul meu de 4 ani. Ustensile necesare: o foarfecă bună, bună și o carte de identitate, de preferință valabilă până în 2022.”

”Ador liniștea din interacțiunea de acum.”

”Las problemele de serviciu la ușa...sufrageriei.”

”Când mă copleșesc cerințele celor din casă, îmi pun badge-ul ca să-mi amintesc de vremurile bune.”

”Pe mine izolarea nu mă înnebunește. Joc X-0 cu Roko.” (n.b.-perușul)

”În sfârșit eu și soțul meu mâncăm împreună în oraș.” (n.b - locuiesc pe bd. Magheru)

”Mi-am păstrat câteva dintre obiceiurile de la serviciu. De exemplu, pauza de prânz la ora 13:00. N-am nevoie de ceas. Îl văd pe vecinul meu pensionar alergând pe trecerea de pietoni către casă.”

”Copilul meu a cerut un câine încă de la Crăciun. Am zis că nu mă prinde el pe mine să plimb câinele pe afară. E, acum ce bun era.”

”Prima măsură pe care am s-o iau când se va încheia nebunia asta? Să-i cresc salariul menajerei.”

”E prima oară când îmi place că blocul meu e atât de aproape de blocul vecin.”

”Am instituit declarația pe proprie răspundere pentru copii: ce fac ei în timpul programului meu de lucru online. Abaterea este amendată cu o sumă de bani din pușculiță. Și doare, crede-mă.”

”Care cred că va fi una din urmări? Păi...fie se vor deschide foarte multe frizerii, că toți ne-am specializat, fie cele existente vor rămâne mai mult goale, că toți ne-am specializat, nu?

”Cum vreau să fiu după această perioadă? Vreau să fiu continuarea a ceea ce eram.”

”I really miss my old version.”

joi, 2 aprilie 2020


Să continuăm, mă gândesc. Atâta vreme cât reușim să păstrăm nucleele constante ale vieții noastre, putem construi mult și sănătos în jurul lor.

Rămânem la nivelul scăzut de dificultate al exercițiilor.

1. Privește cu atenție fotografia.
După aproximativ o jumătate de oră, descrie, cu cât mai multe amănunte, tot ce îți amintești.

2. Există multe cuvinte în limba română care au o serie lungă de sinonime. Dau exemplul verbului ”a sta”. Ce poate fi mai potrivit în aceste zile...
a sta - a (se) așeza; a poposi; a ședea; a-i ședea; a staționa; a se opri; a încremeni; a locui; a zăbovi; a rămâne;

Încercați să le memorați măcar pe cele prezentate. A doua zi redați-le.
Dacă veți formula propoziții în care să includeți sinonimele, vi le veți aminti mai ușor.

3. Fă următoarele mișcări, în ordinea indicată:

Bate din palme de trei ori.
Numește o persoană care ți-e foarte dragă.
Desenează o casă.
Uită-te prin încăpere și ține minte trei obiecte.
Atinge-ți umărul stâng.
Pune ambele mâini pe genunchi.
Închide ochii.
Deschide ochii.
Numește cele trei obiecte pe care le-ai observat.
Aplaudă de trei ori.

Reia mișcările în ordine după două ore.

4. Citește textul:

”Un padișah a primit în dar de ziua lui care e în luna a șaptea, zece cutiuțe cu pietre prețioase: diamante, safire, rubine și topaze. Numărul cutiilor care conțineau topaze era egal cu numărul cutiilor care conțineau diamante, iar numărul cutiuțelor cu safire era același cu numărul cutiuțelor cu rubine. 
A pus în seif jumătate dintre diamante și toate safirele și a comandat unui bijutier o duzină de inele cu rubine.”

Redă povestea și înregistrează-te. Reia povestea a doua zi, liber, și compar-o cu înregistrarea. Ai omis sau adăugat ceva?

Ce a fost mai dificil în toate aceste exerciții? Ce te-a ajutat?


Why are rules so hard to respect? I asked 16-year-old Anna. She wrote: R estrictive U gly L abelling E xasperating S abotage That is how ru...