Însoțit sau nu de glasul șefului, Claxonul se ridică la rang de Partner Marketing Manager. Este creativ, uneori pare independent, atrage atenția asupra esenței, împroașcă și destabilizează concurența.
Ce dulce e libertatea. Am mai întâlnit-o noi de câteva ori și de fiecare dată am sfârșit înciudați că nu am știut să o folosim la maxim. Dar de-acum...zise el cu glas sfârșit...
Dar de acum, 15 mai 2020, știu eu ce am de făcut. Nici nu aștept miezul nopții și am și linșat câteva cartiere care nu au somn. Să le plesnească arterele principale și să le crape cele secundare.
Iar spre dimineață, plecăm împreună spre job. Eu și Claxonul. Doar suntem parteneri. Un duet imbatabil. Se mai rățoiesc câțiva, dar nu au forța și anduranța noastră. E un parteneriat solid, pe termen lung. Nu ca alții, în leasing operațional.
De acum viețile noastre se împletesc și nu ne poate opri nici o lege și nici un reprezentant al acesteia. Îl vom atenționa până și pe el că ne stă în cale. Oricum face niște gesturi stranii, incompatibile cu uniforma. Dacă eventual joacă mima, nu și-a găsit fraierii.
Vă aduceți aminte expresia: Cine nu e gata, îl iau cu lopata? Nu mai e valabilă. S-a stricat de atâta folosire. Cine nu e gata, îl iau cu Claxonul. Unde Gata=1 nanosecundă.
16 și 17 mai 2020 or să mai fie cum or să fie. Dar din 18 mai parteneriatul intră în pâine, tată.
Vă apucă groaza? Dar de ce? Ce, suntem mai răi decât alte însemne ale libertății? Noi cel puțin avem onestitatea de a acționa la suprafață. Noi suntem doar gălăgioși, pe când alții sfârtecă libertatea pe ascuns și ne-o aruncă nouă, bucățele, bucățele. Așa că noi, eu și Claxonul, nu am făcut altceva decât să ne încadrăm în peisaj. Liberi și de neoprit.
Hai, pa și titiiii!
Eu și Claxonul.