Foşnitoare şi învolburată, pădurea adună aproape cu deznădejde strat peste strat paietele de culoare şi lumină, provizii pentru zilele în care pământului i se va face iar dor de soare.
Cheile se îngustează şi se ţin repede, repede de curgerea sălbatică a Râşnoavei. Peste apă, de-a stânga ei, piscurile scobesc, arcuite, nor după nor, şi-i sfredelesc ca o daltă în cele mai ciudate forme. Cum scapă fuiorul deşirat de ascuţişul rece, se rostogoleşte spre vale, deasupra hergheliilor înspumate, cu coamele lor de frizieni şi pielea neagră, strălucitoare.
Se încleştează lumina şi aruncă ultimul rubin, ca pe un zar norocos, peste toată întinderea. Praful drumului iscat de vreo căruţă sau de maşini, prinde nuanţe de mătase şi se aşează în fire peste crengile dezgolite.
Copiii din tabăra de noiembrie, mici jochei pentru o săptămână, se închipuie, călare pe caii Dianei, Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene sau poate eroi mai din zilele acestea şi mai din desenele acestor zile, ale căror nume eu nu le ştiu.
Ajung la Cheile Cetăţii, descalecă şi îşi iau rămas bun de la căluţii lor până în vacanţa următoare. Oboseala şi nerăbdarea pentru seara focului de tabără, îi fac zgomotoşi şi agitaţi. Se duc, mai vor, mai nu, prin camere, dar zarva nu se potoleşte. Iar noi, jos, în sala mare, povestim, spunem despre fiecare dintre ei, facem planuri pentru seară şi nici nu ne dăm seamă că suntem la fel de neastâmpăraţi în toată maturitatea noastră.
"Ce este un caricaturist?" i-am întrebat în seara în care l-am invitat pe Adrian Bighei să-i cunoască şi să-l cunoască. "Un om care face portrete, dar pentru că nu ştie să le facă prea bine, îi ies aşa, haioase..."
Şi seara se întinde mult peste orele ştiute, spre bucuria lor. Şi a noastră.
Scânteile focului de tabără se vor sus, printre cele albastre, dar urcuşul li se curmă prea curând şi se topesc de dor. "Vânare de vânt".
Copiii nu prind mult din sensul vorbelor, dar îşi urcă vocile după acordurile chitarei şi noi îi ajutăm să prindă înţelesuri potrivite pentru anii lor.
Îi privesc pe ei, pe părinţii veniţi să-i vadă sau să se bucure împreună, pe cei din personalul de serviciu, pe colegii mei de echipă. Ce întâmplări ne-au adus împreună şi mai ales ce gânduri? Oare peste ce unde s-au întâlnit voinţele şi ne-au aşezat clipele pe aceleaşi fire?
Se stinge cald focul şi se mai joacă doar peste pietrele care-l înconjoară şi nu-l lasă să se întindă peste iarba amorţită. Plecăm spre cabană să pregătim tobe mari şi mici, castaniete şi licurici.
