În faţa terasei apartamentului meu înverzeşte pe neaşteptate, în fiecare primăvără, un dud bătrân. Şi-n fiecare primăvară, cochet, coroana lui se aşează în alte forme. Anul acesta frunzele s-au deschis într-o fereastră către turnul din cărămidă roşiatică al unei vechi clădiri.
Duminica lasă întotdeauna o patină de alte vremi peste străzile vechi, şi azi, după o ploaie pâcloasă, a adus o lumină stranie peste turnul din vecini. Am întors privirea spre frunzele brobonite ale dudului şi dintr-o dată, prin tot verdele crud şi umed s-a deschis fereastra. Mică şi rotundă ca un hublou.Turnul roşiatic primea lumina şi apoi o răsfrângea când rubinie, când coral cald peste suflare şi nesuflare.
M-am jucat minute în şir cu imaginea din fereastră, imaginând poveşti pentru copii: Crăiasa din turnul de coral sau Fereastra dintre frunze.
Azi de dimineaţă, când am venit să văd turnul meu fermecat, l-am regăsit rece şi tern. Înnourarea de mai din zori i-a şters lucirea de cleştar şi l-a lăsat descoperit. Poveştile au rămas însă acolo, pentru că turnul îşi aşteaptă miezul de lumină să poată luci din nou. Şi iar să învie crăiasa, fată mică de-mpărat, neînţeleasă şi alungată, care-şi tot caută drum spre inima regelui-tatăl şi-a reginei-mame şi-a prinţului fratele ei.
