Le va potopi pe toate...

Ploile de peste oraş nu contenesc de zile bune. Se umbreşte la început pământul sub nori uşori, gri-albăstrui. Vântul adună de prin toate colţurile scame umede şi le îngrămădeşte în vâltori, apoi le lasă  de capul lor, să se scuture în voie oriunde îşi aleg.

Neiertătoare, lasă falduri grele peste ziduri scorojite, pe care le desprind în bucăţi gata înmuiate şi le aruncă pe trotuare. Bolborosesc înciudate picăturile şi se reped sălbatice spre pământ. La ce s-or fi gândit oamenii adăpostiţi în staţii de tramvai, sub porţi şi streşini, ce popas or fi făcând printre nedumeriri, temeri, tristeţi?
E fascinant pentru mine să privesc şi să încerc să ghicesc. Oraşul e plin de contraste. Poţi la fel de uşor să întâlneşti chipuri care păstrează fineţea liniilor descendenţei aristocrate, cu o armonie interioară şi stăpânire de sine pe care doar educaţia prin generaţii le poate forma, alături de chipuri anoste, cu priviri în cel mai bun caz goale, dacă nu încrâncenate sau de-a dreptul ostile.

Ploaia dă semne că a obosit, dar numai ce ies oamenii de prin ascunzişuri şi iar se pune de potop. Îşi râde de paşii lor împleticiţi printre bulbucii coloraţi, se joacă aşa cu ei de două-trei ori până îi pierde pe după uşi şi porţi.

Dacă ploaia te prinde în casă,  îţi acoperă repede geamurile în mii de şerpuiri translucide şi te provoacă să te joci dând forme noi lucrurilor şi oamenilor.
Când eram copil, mă jucam de-a Ghici când tună. Urmăream zig-zag-urile de lumină cu uimire şi teamă, apoi aşteptam duduitul înăbuşit sau plesnetul ca de bici, puternic şi aproape. Număram secundele-distanţă şi învăţasem că uneori, aproape în acelaşi moment în care lumina se răsfiră în milioane de vine, se aude şi tunetul asurzitor, cu tot alaiul de zdrăngăte, de parcă cerul cu totul, ca o oglindă veche, s-ar prăbuşi în bucăţi peste pământ.

Hăituiţi de vântul dinspre apus, norii lasă ploaie caldă de iunie. Ziua se închide şi lasă loc şi timp de negură vătoasă.
După ce ploaia stă,  ies porumbeii şi sub dansul aripilor lor grăbite zidurile îşi zvântă griul, dârele umede dispar în aburi calzi, încolăciţi pe după crengi îmbrobonate.

Dacă ploaia te prinde în câmp deschis, poţi vedea tot alaiul de pregătiri şi apoi dintr-o dată, fără să bagi de seamă, norii se despletesc peste lanuri. Le vezi cozile grele de apă şerpuindu-se, apoi curgând drept şi fără oprire peste toate.