sâmbătă, 30 mai 2009

Ghicitoare


- Maşina REBU golind tomberoane, flexuri muşcând avid din tablă, lovituri înfundate pentru fixarea panourilor de izolaţie termică a unei clădiri în renovare, maşini pornind, venind, zgomot care acoperă cuvintele.
- Un şantier?
- Nu...Mai încearcă.

- Târg de materiale de construcţie?
- Nici asta...Deci?

-Zonă industrială în afara oraşului?
-Nu....
-Renunţ....
-Tenis Club Herăstrău în ziele Circuitului Internaţional de Tenis al României, 2009.

L-am urmărit pe Răzvan Sabău în competiţia de care vă spuneam. Cu greu. Nu pentru că nu aveam locuri bune, ci pentru că la cinci metri de terenurile de tenis, muncitorii în construcţii îşi vedeau liniştiţi de treabă.
Sigur, nu spun că ei ar fi trebuit să fie cei care observă că lucrurile scapă de sub control.
Ce vreau să spun este că nimeni din administraţia parcului sau dintre organizatorii competiţiei nu a luat vreo măsură pentru ca meciurile de tenis să se desfăşoare în normalitate.
Unul dintre jucătorii greci s-a oprit în timpul meciului şi a avut remarci foarte dure la adresa condiţiilor în care se juca. Mă chirceam sub durerea de a-i da dreptate.

Meciul a început la 10:30 şi maşina REBU abia atunci a sosit. Nu am înţeles niciodată de ce mastodonţii ăştia puturoşi nu îşi fac treaba pe la cinci-şase dimineaţa. Îi prinzi din urmă la ore când traficul e un infern, blochează singurele străduţe pe care ai mai putea să te strecori ca să eviţi vreun blocaj, ba te mai şi ceartă că-i încurci.

De ce nu era acolo nici un reprezentant al organizatorilor competiţiei? De ce să-i aud de fiecare dată pe cei care nu sunt cu nimic mai buni decât noi că ne denigrează şi să fiu nevoită să recunosc că au dreptate?

Da, mi-a fost ruşine de parcă eu ar fi trebuit să opresc zgomotul din jur şi n-o făcusem.

E linişte în tribune...

joi, 14 mai 2009

Întâmplare fără titlu


Scapă înţelegerii mele adeseori lucruri aparent la îndemână. Misiunea poliţistului, de exemplu. Pot să înţeleg organizarea pe departamente, scheme şi fişe de post. Ce alunecă înţelesului meu este însă răspunsul "Nu noi ne ocupăm de problema asta, cei de la secţie", primit de la un agent de poliţie rutieră pe care l-am rugat să scoată dintr-o fântână de pe bulevardul Unirii un pui de bogdaproste, care se bălăcea de mama focului chiar sub nasul echipajului de poliţie. Îl văzuseră cu mult înainte de a ajunge eu acolo, fapt pentru care m-am simţit datoare să-mi cer scuze că intervin. Am insistat, totuşi, să mai încerce la secţia cu pricina, chiar dacă imaginea puradelului chiuind din toţi rărunchii de plăcerea scăldătoarei e deja una cunoscută şi simbol al Bucureştiului estival pe multe bloguri europene.
Ceva mai sensibil la implicarea civică, unul dintre poliţişti s-a îndreptat spre fântână şi a slobozit un înfuriat: "Băi, out!"...întorcându-se la maşină aproape în aceeaşi secundă.

Găsiţi voi titlul potrivit acestei întâmplări. Eu am vrut să-i zic: "Băi, out!", dar nu l-aş fi putut mai apoi prinde în etichetele blogului meu.

joi, 23 aprilie 2009

Femeia din parc


N-am scris demult şi mi-e dor. Voiam să vă povestesc despre o femeie pe care o întâlnesc într-un mic parc din Bucureşti. Îmi place mult locul ăsta poate şi pentru că e foarte aproape de casa mea, dar şi pentru că îmi dă senzaţia de ireal. Mic şi primitor ca o grădină. Peste zi, dacă arunci din fugă o privire spre aleile parcului, te întrebi cum e posibil să existe atâta culoare în gri-ul din jur. Am ajuns să ne bucurăm de normalitate ca de un lux.

O femeie cu multe sacoşe, îmbrăcată aproape mereu neadecvat cu anotimpul, stă în fiecare seară pe una din băncile de aici. Nu cere nimic. I-am dat, totuşi, într-o seară, nişte batoane de ciocolată pe care le aveam la mine. S-a ridicat de pe bancă şi mi-a spus:"Mulțumim". Un plural pe care îl păstrase, probabil, ca obişnuinţă din vremea în care nu era atât de singură. Nu am îndrăznit s-o privesc prea insistent pentru că ceva din atitudinea ei spunea limpede că nu e pur şi simplu "om al străzii". A plecat la un moment dat, a traversat spre Institutul Francez şi a citit încet toate afişele de acolo. Era săptămâna filmului francez.
Altă dată, i-am dat fructe. S-a ridicat din nou să mulțumească. Am îndrăznit s-o întreb ce face acolo în fiecare seară. Mi-a spus că în casa în care locuieşte simte "interferenţe magnetice nefaste" şi că nu poate sta acolo decât peste noapte. A vorbit apoi despre americanii care ar fi făcut acest lucru. Cunoştea mulţime de nume sonore din politica americană şi a pomenit şi numele unui fost ambasador al Americii în România, pe care îl cunoscuse. Regreta că nu i-a cerut s-o ajute să plece atunci când plecase şi sora ei, absolventă de "filologie clasică". De data asta am privit-o în voie. Trebuie să fi fost o femeie foarte frumoasă şi mă întrebam ce şi când se rupsese în viaţa ei. M-a intrebat dacă ştiu ce concerte sunt la Ateneu. Întâmplător fusesem cu două zile înainte la un concert. Ştia programul concertelor şi numele unor muzicieni în vogă. Studiase, spunea, vioara.
I-am întins mâna şi m-am prezentat. Mi-a spus, la rândul ei:"Cornelia, mă cheamă Cornelia". A repetat ca şi cum nu şi-ar fi auzit numele de multă vreme şi i-ar fi fost dor să îl pronunţe.
I-am povestit Amaliei, fiica mea, despre Cornelia, femeia pe care o întâlnesc în parc. Credea, după descrierea pe care i-o făcusem, că a văzut-o la cinema Studio. La câteva zile, când aşteptam să intrăm la un film la acelaşi cinematograf, am revăzut-o pe Cornelia. Părea să nu mă recunoască, dar mi-a răspuns la salut extrem de elegant. Am întrebat-o dacă merge la film. "Mi-ar plăcea...". Nu avea bilet şi nici bani. Am ajutat-o. În sală, înainte de începerea filmului, am căutat-o din priviri. Era acolo.
Au mai trecut câteva zile şi când am reîntâlnit-o, seara, în parc, s-a ridicat, m-a salutat şi mi-a mulţumit pentru bilet. Mi-a spus că i-au placut "implicaţiile psihologice" ale filmului.
Nu ştiu cine e această femeie. Pare să poarte, însă, o poveste magnetică.

sâmbătă, 7 martie 2009

Seară Dan Mizrahy


Miercuri, 11 martie 2009, ora 19, Ateneul Român. Seară Dan Mizrahy. Romanţe în interpretarea solistei Liana Podlovsky. Invitaţi: Ilinca Goia şi Adrian Păduraru.

miercuri, 25 februarie 2009

Expoziția de pictură "Magme"




















Vernisaj

2 martie 2009 orele 18:30 la forumul "Nicolae Grigorescu" (Centrul Cultural M.A.I.), strada Mihai Vodă 17, sector 5, Bucureşti

Artist plastic: Ion Nedelcu

Deschiderea vernisajului: doamna Manuela Cernat