miercuri, 8 decembrie 2010

Daruri

Magazinul cu jucării de lemn colorat şi mărgele înşirate în spirale, unde intru adesea înainte de Crăciun numai pentru bucuria ochilor şi a aducerii aminte, se află pe strada Viitorului. Uşa magazinului se deschide într-un clinchet de clopoţel cald, şi scârţâie uşor şi plăcut, a lemn adevărat.
Am intrat ieri şi ca de atâtea alte ori, printre bucăţile de sticlă colorată ale caleidoscoapelor, am găsit agăţate amintiri despre anii mici ai Amaliei mele.
 Mă uitam la fiecare obiect, dintre sutele atât de atent alese pentru gusturi parcă demult uitate în sertarele cu levănţică. Inspiram  mirosul de vopsea de lemn şi de turtă dulce din pachetele pregătite pentru Sfântul Nicolae.
Au intrat grăbite o fetiţă de vreo şase ani şi mama ei. Din toată graba, cea mică s-a aplecat la coşul cu figurine pentru pomul de iarnă, într-o secundă s-a răzgândit şi a amestecat printre mănuşile colorate, din lână plină de casă, apoi a urcat cele două trepte spre spaţiul cu jucării pentru minte şi suflet de copil.
Cu părul prins într-o fundiţă mare şi cu paltonaşul în cloşuri colorate, alerga, alegea, se răzgândea şi toată bucuria ei punea lumină peste îngeraşii din catifea, peste părul bălai al păpuşilor din aţă, peste căciuliţe şi fulare, peste tobe mari şi tobe mici, peste sfârleze sculptate, cu capătul muiat în vopsea de curcubeu.
Mi se oprise timpul, doar gândurile suprapuneau peste întâmplarea de acum, imagini şi cuvinte.
Mă întreb cât din tot ce ne amintim despre momente din viaţa noastră, ni s-a întâmplat cu adevărat şi cât e dorinţa a ceea ce am fi vrut să fie.

Iau de pe raft o mică vază, probabil pentru tulpini subţiri, primăvăratice, din sticlă colorată, asemănătoare ca formă cu paharele Berzelius. Numele acesta mă duce cu gândul la buna mea prietenă, de curând doctor în chimie şi găsesc că este cel mai bun cadou: trei vaze, în trei nuanţe translucide, pe care să le potrivească în sufragerie după gustul ei.
Pentru Alina ei, de la "a alina", un album cu cadre de picturi de Paul Klee, pe care să îl descopere, şi unde să-şi încerce culorile şi imaginaţia.
Alex împlineşte şi el alt anişor şi aleg dintre toate un joc pe suport de lemn, care să-l amuze şi care să-l ajute să crească frumos.
Apoi mă uit la întâmplare la tot felul de lucruri. Un ceas medalion, pe  care îl deschid, îmi indică jucăuş, cu arătătorul lui metalic lucitor, că e timpul să plec. Sunt de ceva vreme în magazin, iar dincolo, pe strada Viitorului, ceasurile curg ameninţător.

Carte pentru mama

Caut prin gând un dar potrivit mamei pentru sărbătorile de iarnă. M-am lăsat amăgită de vitrine, dar ştiu că mamei îi plac lucrurile mai puţin strălucitoare pe care i le-aş putea împleti chiar eu. Păstrează şi acum o poezie scrisă de mine, cu mulţi ani în urmă. Am găsit-o într-un sertar, pe când cotrăbăiam, aşa cum îmi plăcea mereu să fac, printre lucrurile ei, mirosind a ceva ce nu poate avea egal pe lume.
Tot acolo am găsit, aşezate cu grijă să nu-şi îndoaie colţurile, foi printate cu scrisuri de pe blogul meu. A învăţat să meşterească Internetul, se descurcă şi îi place, şi citeşte, parcă pe ascuns, din când în când, blogul fetei mnica de-mpăratu.
Mi-o imaginez uneori în faţa ecranului, devenit dintr-o dată calea spre mine, adunând între cutele frunţii şi între pleope imaginile noastre împreună, mai apoi plecarea mea, viaţa ei şi viaţa mea.
Nu crede până la capăt în lumea asta virtuală, proaspăt descoperită şi atunci strânge foi în arial spre păstrare, în sertarele ei mai sigure decât oricare alt loc.
M-am gândit să-i scriu o carte. Cu scrisul mare, să nu-i obosească vederea şi litere buclate, aplecate spre dreapta, ca un căpşor de copil adormit spre seară pe umărul ei cald. Negru pe alb, cu puncte apăsate peste "i"-uri, aşa cum şi-a purtat întreaga viaţă. Cu coperţi bătute-n catifea regală, să i se potrivească între degetele lungi şi delicate.

Da, am să adun cele mai calde pagini din tot ce am scris eu, să le aşeze mama în rafturile de nuc bătrân. Poate că furişându-se uneori, după ce va fi dat scânteie în soba din camera din spate, va citi şi tata. Poate că, neînţelegând nimic despre autor, va răsfoi vreodată şi fratele meu.