Ora de culoare

Într-o singură săptămână, versantul împădurit din faţa terasei, şi-a coborât verdele în galben chihlimbar. Acum e un amestec de vară întârziată şi toamnă sosită la vreme.

Cobor şi eu la ora de culoare, cum îi spune Angela. O ascult şi închid ochii şi trasez uşor, peste toată foaia, linii uşoare, curbe, în creion. Unesc câteva în duct continuu, ca să prindă formă de floare, de frunză sau de pom, apoi le umplu de culoare, după cum mă îndrumă Angela: în complementarele galben şi violet, apoi roşu şi verde. Neutrele luminoase, obţinute fiecare din amestecul a câte două dintre complementare prind desenul în margini. Una dintre culori, cea mai luminoasă, stă în centru, să ademenească uşor privirea oricui o trece. Petele de lumină le-am aşezat spre în sus, pe cele întunecate jos, spre pământ.

Într-un alt desen, am dat contur continuu copacilor, frunzelor, florilor, apoi le-am umplut, ca pe nişte gogoşari de toamnă, cu tot felul de verzuri făcute din galben cu albastru şi apoi adunate cu oranj, pentru căldură, cu albastru sau violet pentru rece. Paletele se colorau, ameţite de îndrăzneala noastră, şi în câteva secunde pensulele roteau alte culori peste cele rămase.

Angela, "gospodina picturii", cu şorţul atins de culori, întrerupte de cusături şi buzunăraşe, ne spune despre impresionişti, care realizau amestecurile de culori direct pe lucrare şi nu pe paletă. Ne arată şi facem şi noi la fel. Amestecurile ies vibrante.
Angela înmoaie pensula mare în roşul pe care îl lasă sacadat peste pânză, apoi galben peste tot, în apăsări succesive. Şi dintr-o dată oranjul vibrează, prinde privirea. Amestecul se face pe retină. 
Încerc şi eu, de una singură, ascunsă de ceilalţi, ca să mă bucur de culori ca de ciocolata mâncată pe furiş acum câteva zile. Toată, toată...
Galben şi negru şi îmi dă un verde greu, de deal de Lotru pe înserat.
Roşu rece şi albastru pentru violet.
Verde cald, mătăsos ca iarba în primăvară, dacă îl las să curgă înspre galben.
Verde rece, dacă-l pierd înspre albastru.
Roşu voluptate. Verde liniştitor. Albastru de vară. Galben-galben.

Mă întorc pe terasa unde Angela pune lumina zilei în sticluţele ei pline ce culori. Scoate pensula grea şi fire de culoare se preling pe marginea pânzei, iar preaplinul se lasă greu în mijloc şi cresc amestecurile de cald şi de rece. Retina se obişnuieşte secundă după secundă să cuprindă, după roşu şi albastru, violetul, după galben şi albastru, verdele, după roşu şi galben, oranjul lumină. Schimbă pensulele subţiri sau pe cele groase, de văruit şi pânza absoarbe nesăţioasă tot ce primeşte.
Privesc împreună cu Angela şi cu Ile colajul rece, de verde decupat peste albastrul munţilor Lotrului şi mă gândesc cu o caldă invidie câte nuanţe surprind  ochii lor de pictori pe dealuri, pe munte, pe cer.

Am privit-o pe furiş pe Angela în multe zile, pictând sau desenând în schiţă detalii de biserici, de case vechi, cu cerdac din lemn înnegrit. Îşi mişcă uşor buzele. Eu cred că Angela îi şopteşte pânzei linii, tonuri şi culori.