luni, 28 aprilie 2014

Hula



Mă pregătesc să urc drumul spre casă. În spatele meu, marea se loveşte cu putere de ţărm şi scutură peste stânci franjuri grei, verzi, cu miros înţepător, le îmbracă cu totul şi apoi iar se întoarce înnebunită după verdele împrumutat. Spume albe răsar pe toată întinderea.
Cei câţiva turişti care mă aşteaptă sunt calmi şi răbdători. De aici încolo nu mai există nimic. Privesc şi eu spre locul pe care îl indică unul dintre ei, undeva în larg. Un pâlc de douăsprezece lebede, plutind strânse una în alta, se confundă uşor cu spuma valurilor. Imaginea e spectaculoasă şi mă gândesc la truda, la dragostea şi la sacrificiul Elsei. Cormoranii, corbi de mare, se ridică într-un dans întunecat, maiestuos, de prinţi lunateci. 
La o primă vedere, cele două cupluri şi cele trei fete foarte tinere şi deci foarte nerăbdătoare, care formează grupul de turişti, par un decupaj banal, oameni obişnuiţi care îşi fac aproape un titlu de glorie din faptul că au ales pentru vacanţa lor la mare un loc sălbatic, şi eco şi bio. Nu am registru, nici vreo schemă de dispunere a camerelor. Mă urmează încrezători şi fascinaţi de felul inedit în care li se întâmplă lucrurile aici.
-        Aceasta este doar o structură de primire cu funţie de cazare? mă întreabă blonda unuia dintre cupluri.
Forţez replierea ca nu cumva să stric toată truda predecesorilor mei.
-        Dacă vreţi să repetaţi…zic, dar tonul meu e mai mult „La loc comanda!”
-         Elena lucrează în turism, sare soţul sau partenerul care probabil a făcut armata şi a înţeles ordinul imediat. Ne place aici, rămânem, vrem doar să ştim unde se poate mânca, dacă este în sat ceva sau preparaţi…
Se face din ce în ce mai cald. Soarele nu se încurcă, se deşiră şi se năpusteşte şi doar umbrarele de stuf, nou ridicate în jurul structurii de primire turistice cu funţie de cazare mai alină dogoarea.
                                                                       *
            Bucătăreasa din sat, o tătăroaică smeadă, cu telefonul mobil prins între urechea stângă şi batic, vorbeşte încet, deranjează câteva crăticioare, zăngănindu-le peste altele, măsoară din ochi tonajul şi taie apăsat cu pixul peste câte un rând de pe lista de cumpărături, imediat ce identifică produsul în pungile cu care tocmai m-am întors. Îmi scutură în faţă tot ce e în plus. Nu aşa face un bun administrator! O să se ducă naibii şandramaua! Ai cazat şapte oameni şi te şi crezi goldăntuli*!( a se citi Golden Tulip...)
O ţine aşa în timp ce oblojeşte legumele, sfârtecă nişte cotlete şi încinge uleiul, ţţţ, cam scump! Simt privirea ochilor ei oblici pătrunzând prin plasa de la uşa bucătăriei şi urmărindu-mă cum stau la masa de sub umbrela mare de stuf. Vine spre mine, căutat preocupată. Că dacă n-ai timp, de mâine încolo se repede la cumpărărturi nepotu-miu.
Am timp.
Se întoarce în bucătărie şi printre sfârâielile din tigaie, îi aud iar tătărască aspră, turnată repede în microfonul de sub batic.
Nu se lasă. Apare de această dată cu jalba pe farfurioara aburindă. Gustă, aşa-i bună? Ştie că-i bună. Şi stai aici toată vara? Da tu fată n-ai alt serviciu? Şi ce mare sfâr câştigi tu fată aici toată vara? Şi nu mai lua periuţe de dinţi de-asta scumpe. Lasă-le pe alea de talcioc, că-s bune. Eu am una de când eram tânără.
După ce se îndepărtează, închid ochii şi prima imagine care mi se desfăşoară este un uriaş banner: „Welcome to Niagara”. Probabil că am adormit destul de repede pentru că vorbele repezi ale uneia dintre fetele cazate mă trezeşte brutal.
-        Pot să împrumut maşina ta?
E atât de drăgălaşă! Zulufită toată şi cu gene aplicate, pe care probabil va avea grijă să nu le ude. Nu cred că s-a depărtat prea mult de adolescenţă, probabil că din copilărie nici n-a ieşit, dar pare hotărâtă să-şi deseneze un viitor măreţ.
-         Soseşte prietenul meu, vine cu o maşină care-l lasă la drumul principal. În civilizaţie! Şi-şi răsuceşte şuviţa creaţă, cu ochii daţi peste cap. O să facă moace că îl aduc aici.
-        Îmi pare rău pentru tine, reuşesc să zic. De ce crezi că n-o să-i placă locul acesta?
-         A, nu-l cunoşti.
Nu. Răsfaţă-mă.
-         Păi…să-ţi spun. E plin de bani, asta e.
Aşteptarea mea nu e răsplătită cu mai mult.
-         Pot, pot, pot s-o iau? se gudură, aplaudând din vârful degeţelelor şi schiţând sărituri diafane.
-         Nu.
-         A, nu?
-         Nu.
Prietenia noastră se destramă. Durerea refuzului e atât de ascuţită încât o anesteziază pe
micuţa mea.

Ca să nu mai rămâie repetentă şi de data aceasta, soţul cuplului I, undeva între director de multinaţională şi acelaşi director de vânzări zonale, care a venit, a văzut şi a rămas consternat de refuzul meu, îi oferă cheia maşinii lui împreună cu reverenţiosul „oricând”. Mă retrag sub umbrarul meu, ignorată şi stigmatizată.


2 comentarii:

Anonim spunea...

Bravo, Dana!- Mirela

Anonim spunea...

Voi recomanda oricui caută împrumut de afaceri către Le_Meridian, m-au ajutat cu un împrumut de patru milioane USD pentru a-mi începe afacerea de quilting și a fost rapid Când am obținut un împrumut de la ei, a fost surprinzător de ușor de lucrat cu ei. Ele pot finanța până la suma de 500,000,000.00 de dolari (cinci sute de milioane de dolari) în orice regiune a lumii, atâta timp cât există 1,9% ROI pot fi garantate pentru proiecte. Procesul a fost rapid și sigur. A fost cu siguranță o experiență pozitivă. Evitați escrocii de aici și contactați serviciul de finanțare Le_Meridian activat. lfdsloans@lemeridianfds.com / lfdsloans@outlook.com. WhatsApp ... + 19893943740. dacă sunteți în căutarea unui împrumut de afaceri.