Vrajbă-ntre vecini

De câteva zile, luna-şi face derdeluş pe acoperişul din tablă al vecinilor. Geloase pe jocul ei, câteva frunze galben-arămii şi-au muiat peţiolul în laptele nopţii şi şi-au luat şi ele avânt spre trotuar. Luna le-a privit mirată, ştiindu-le până ieri pe crengile bătrâne în  care se agăţa şi ea uneori somnoroasă. Doar câinele din vecini o mai tulbura din când în când, hămăind înciudat din curtea prea mică pentru visele lui.

S-a iscat aşa, în prag de toamnă, o vrajbă între vecini buni, de altfel. Frunzele până nu demult ridicate pe ramurile dudului, zac foşnitoare şi prăfuite, câinele, care toată vara s-a ascuns de vipie sub frunzar, s-a trezit descoperit şi fără apărare. Doar luna, în acelaşi loc, se împlineşte după soroc şi se subţiază noapte după noapte până la ultimul pătrar.

Ştie că ea e cea care face şi desface. Zile şi anotimpuri. Frunze vii şi frunze moarte. Viaţa toată.