Îmi plac foarte mult drumurile străjuite de păduri în toamnă! Că le vezi din tren sau de pe şosea, mi se pare că puţine lucruri se pot compara cu frumuseţea pădurilor de octombrie.
Mă îndrept spre Sinaia, loc pe care acum îl ştiu atât de bine, şi aproape că simt şi văd cum urcă prin trunchiuri aurul şi cuprul pământului. Îşi foşnesc copacii culorile spre cer şi cerul le aşează spre păstrare să amestece din ele mai apoi curcubeele de vară.
Se apleacă spre ape să-şi oglindească bogăţia şi parcă niciodată nu sunt apele mai limpezi ca acum, când îşi lustruiesc dinadins faţa ca să primească blând chipul rătăcit al fiecărei frunze.
Peste zi, când soarele taie panglici arămii şi le răsfiră peste lume, e un fel de frumuseţe. Apoi, în amurg, când panglicile înlănţuie soarele ca într-o îmbrăţişare de Noapte bună, se întâmplă ceva greu de cuprins în vorbe. Poate doar penelul măiestrit să mai prindă cumva firea.
Cobor din tren şi mergem cu maşina spre Târgovişte, ţara adevăratei toamne. Pe la porţi, buchete de roşu şi chihlimbar în coşuri, vânăt şi verde în lădiţe cântărite gata pentru cămară. Se întrec oameni şi copaci în frumuseţe şi culorile se bucură şi se alintă şi-ţi dezmiardă ochii, ţie, la fel de trecător ca ele.Iubesc munţii, dealurile, pădurile, dimineţile, culorile. Cred în oameni până la capăt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu