Cu mulți ani în
urmă, unul dintre paradoxurile orașului Caracal era tariful diferit al
biletului de autobuz din centru până la gară față de acela al biletului de la
gară până în centru. Urmând același traseu. Așadar, de la A la B nu e
întotdeauna egal cu de la B la A. Nici măcar în linie dreaptă.
Culoarul de
comunicare desfășurat între partenerii de cuplu este semnificat de acțiunile
lor, de expunerea sentimentelor, de exprimarea acestora și de modul în care se împlinesc
nevoile fiecăruia dintre ei.
Principiul culoarului
în relația de cuplu, pe care vi-l supun atenției și criticii, s-a născut din
observațiile făcute în cabinet asupra modelului cerere - ofertă în cuplu. Voi exemplifica doar cu unul
dintre cazurile observate.
Andrei vine spre
Bianca, în mod constant, cu o avalanșă de oferte emoțional-afective, materiale,
financiare, de împlinire a oricăror nevoi, chiar și a celor abia sugerate.
Culoarul dintre ei este atât de aglomerat de darurile lui Andrei încât Bianca
nu întrezărește nici o fâșie pe unde s-ar putea îndrepta ea însăși către el
(desenul 1). Primește, acceptă și cu timpul rămâne blocată în obișnuința de a
primi: ”Mi se cuvine”, ”Merit”. În timp ce Andrei e blocat în obișnuința de a
oferi la supraplin, dezvoltând treptat sentimentul propriei nemulțumiri față de
nevoile sale neîmplinite în cuplu. Reechilibrarea culoarului ca zonă de
comunicare se realizează sub supraveghere terapeutică: Andrei și Bianca
analizează, de comun acord, ofertele. Începe, apoi, procesul de selecție. Greu
pentru Andrei, foarte greu, dar un proces care vine cu o noutate pentru el:
învățarea unui nou limbaj, al exprimării propriilor nevoi în relație. Bianca acceptă
să-i acorde tot sprijinul și învață noul cod, descoperă și răspunde nevoilor
lui.
De ce?
Andrei înțelege fenomenul
pe care l-a creat până acum și îl justifică astfel: ”Nu am vrut s-o
pierd. Unde mai găsesc eu o femeia ca ea? Vreau și eu o familie.”
Avalanșa de
oferte cu care a venit Andrei s-a născut din nevoia sa de existență în cuplu. A
construit ”cârlige”. S-a asigurat că în acest mod Bianca va avea ”tot ce își
dorește și chiar mai mult”. Problemele au venit tocmai de la acel ”mai mult”.
Atât de mult încât Andrei nu se mai zărea din spatele muntelui de cadouri.
Neobișnuit să vorbească despre dorințele lui și neobișnuit să ceară, nu
înregistra nici măcar refuzuri. Ceea ce îl mulțumea. Prea i se refuzaseră
destule în copilărie. Bucuriile pe care i le făcea Biancăi erau și ale lui,
singurele la care avea dreptul. Să-i împărtășească bucuria, mulțumirea, era
răsplata lui. Nu știe care a fost momentul de revelație, cert îi era că
obosise.
Când i-am redat
prin desen ceea ce îmi spusese, l-am întrebat dacă e o metaforă grafică suficient
de aproape de înțelesurile pe care el le dădea situației. A fost foarte
mulțumit și am continuat să lucrăm astfel împreună. În sesiunile următoare și împreună cu Bianca. Pentru ea, metafora culoarului a fost o descoperire chiar mai mare.
A mărturisit că niciodată nu ar fi gândit în acești termeni. Am denumit fiecare
secvență și fiecare săgeată desenată, apoi am eliberat culoarul, renunțând pe
rând la ofertele ”inutile, gratuite, fără noimă” ale lui Andrei, cum le-a numit
Bianca. Acel ”mai mult”. Am așezat în echilibru ofertele de la A la B și de la
B la A abia după ce Andrei a reușit să exprime în fața Biancăi unele dintre nevoile
sale ascunse atâta vreme. Bianca îl redescoperea. Sau pur și simplu, îl vedea cu
adevărat pentru prima oară.
Eliberat de sub povara
lui ”a face pentru Bianca”, Andrei începe să descopere plăcerea și mulțumirea
pe care i-o procură conversațiile în cuplu și reluarea unora dintre
activitățile sale preferate pe care le părăsise de multă vreme, din teama că
Bianca nu-i va împărtăși pasiunile. Ceea ce de altfel s-a și întâmplat, doar că
a fost motivul suficient pentru ca fiecare dintre ei să-și acorde timp și
spațiu.
După aproximativ
12 săptămâni, configurația culoarului era alta (desenul 2). Tendința de
aglomerare dinspre A spre B exista încă, dar întreg spațiul arăta mult mai
echilibrat. Culoarul se completează cu oferte inovatoare. Comunicarea se
diversifică. La fiecare întâlnire terapeutică, desenul suportă modificări și
devine fundamentul conversațiilor noastre.
Spre marea mea
surpriză, Andrei și Bianca au creat o coregrafie care exprimă metafora noastră
grafică. S-au înscris la un curs de dans, o mai veche dorință de-a lui Andrei,
și au ales pași de tango. Se strecoară unul pe lângă altul, se opresc la
jumătate, se îndepărtează și se apropie.
Obișnuințele se
depășesc greu și chiar dacă în spațiul relației terapeutice lucrurile merg
bine, Bianca și Andrei au nevoie să transforme instrumentarul pe care l-au câștigat
în cabinet în comportament solid, testat în practică, fără artificiile pe care
le poate crea un terapeut.
Iată și una
dintre povestirile metaforă pe care le-am creat pentru același cuplu:
Undeva, într-un
sat îndepărtat, o tânără femeie își făcuse o pasiune din a face daruri. Găsea
și crea cele mai neobișnuite obiecte care să se potrivească fiecărei persoane
dintre cele cărora le oferea. Lăsa pachetele dimineața devreme în fața
porților, pândea reacțiile oamenilor, iar bucuria lor era și bucuria ei.
Toți se
obișnuiseră să primească daruri de la tânăra femeie. Nu trecea nici o zi fără ceva nou. După foarte multă vreme,
tânăra a simțit că bucuriei sale îi lipsea ceva. Nu înțelegea exact ce, dar
într-o dimineață, când stătea undeva departe și privea lumina de pe chipurile
celor care primeau cadouri, a înțeles. Și-ar fi dorit ca măcar o dată să simtă
și ea la fel ca ei. A trecut pe lângă casele lor și a privit pe ferestre.
Oamenii toți erau foarte preocupați să-și despacheteze cadourile. Mult prea preocupați
încât să se mai gândească la ea și la nevoile ei.
Atunci când oferi
prea mult, gândește-te că s-ar putea să ții oamenii ocupați cu despachetatul
cadourilor și nu le mai lași timp să se gândească la ce ți-ar putea ei oferi,
la dorințele tale.
Un concept original. Mulțumesc cuplurilor care au ales să lucrăm împreună.
