Din 14 zile (7)

Uneori să fii dator, să rămâi dator nu se simte cu prea mare apăsare. Sentimentul acesta vine din când în când cu bucuria că mai ai ceva de oferit. Bunăoară eu, acum, azi. Am lăsat nescrise două zile din cele 14. Nescrise, nu și neînsemnate.
Am adunat emoții în zilele acestea și acum, dimineață de miercuri, 22 martie, le las și către voi.

Acasă în Maramureș, primăvara vine ceva mai târziu decât în sudul în care am ales să trăiesc. Ghioceii dodoloți din fotografia 1 au crescut răzleți pe lângă gardul casei părinților mei. După ce i-au văzut răsăriți, i-au îngrijit, să se facă mari și frumoși. Să se bucure de ei. Așa am crescut și eu. Răzvrătită, iubită, îngrijită, dorită.
Acum sunt aici, la 50 de ani de la nașterea mea. Mă tulbură și mă bucură. Am întrebări și niște ecouri de răspuns. Mama îmi spune că în ziua nașterii mele a venit de la Săpânța la Sighet ca să vadă filmul Dacii. Și că a refuzat prezența studenților mediciniști în sala de nașteri. Doar ea cu tinereațea ei și cu ceva ce venea în viața ei, încă nedefinit, abia desenat.

Întrebarea cu numărul 7: Care este povestea zilei voastre de naștere? Dacă nu o știți, mi-ar plăcea să știu că nu-i târziu s-o aflați.

Din 14 zile (6)

Cineva mi-a urat de dimineață să am o zi pe placul meu. Eu aș transforma ”să am” în ”să-mi fac”. Să-mi fac o zi pe placul meu. Să încep, așadar, să-mi fac o duminică pe placul meu.
Scriu. Și asta e pe placul meu. Dacă e și pe al vostru, e și mai frumos.
Apoi îmi fac bagajele ca să pregătesc un alt moment pe placul meu: călătoresc spre Maramureș. Acasă. Cu trenul de noapte. O noapte de povești cu fiica mea. Avem ce să ne spunem.

O să curgă orele dinspre sud spre nord fără să le simțim. Poate doar câteva opriri prin stații cu difuzoare care anunță linii, staționări și plecări să ne mai aducă aminte de timp.

Duminica nu e doar ziua de dinainte de luni. Un pic mai mult decât alte zile ne dă voie să o facem pe placul nostru.

Întrebarea cu numărul 6: Care dintre imagini e mai aproape de ceea ce v-ar plăcea să faceți pentru voi azi? Și dacă nu e vreuna, cum arată ziua făcută pe placul vostru?


Nu uitați să împărtășiți și cu noi.

Din 14 zile (5)

A fost o sâmbătă între nori și soare. Puteam alege lumina sau puteam rămâne înnourată. Nu întâmplările m-au dus către una sau alta, ci  dorința mea. Am ales să mă joc cu formele pe care norii le prindeau când se spărgeau în razele de soare. Tot felul de chipuri care au sau nu asemănare cu cele cunoscute.
N-am rămas prea mult așa, că mai aveam și altele de explorat. Mai aproape de pământ.
Niște oameni și câinii lor. Sau invers, încă nu mi-am dat seama. Un șofer care și-a lăsat mașina întinsă lasciv peste vreo trei locuri de parcare. Că așa vreau eu...
Și ceva între cer și pământ. Un aeroport. Oameni îmbrățișându-se. Mă joc de-a ghicitul. Nu-i chiar așa de greu. Le urmărești ochii și gata! Ai înțeles cine și cum își sunt.
Și acum pentru voi.


Întrebarea 5: Ce vă sugerează trunchiurile de copaci din fotografie? Lăsați-vă în joc. A fost o sâmbătă între nori și soare.

Din 14 zile (4)

Nu-i așa că v-ați surprins de multe ori spunând sau doar gândind: ”Doamne, ce am mai semănat cu mama/tata acum!” Că ne place sau nu, ni se întâmplă.
Copiii cresc imitând. Imitația este esențială pentru formarea de abilități încă din primul an de viață. Există un filmuleț pe youtube în care o fetiță de aproximativ 10 luni ”vorbește” la telefon. Aș fi râs dacă nu mi-ar fi venit să plâng. E imaginea unui adult care se schimonosește de furie și gesticulează nervos. Așa s-a imprimat pentru ea reprezentarea mamei sau a tatălui. Și până să ajungă să treacă totul prin propriul filtru, va acționa întocmai. Să nu ne fie cu mirare și nici să nu o admonestăm când va mai crește și ne va vorbi în felul acela. Acolo suntem noi.


Întrebarea cu numărul 4, 4a, 4b: Ce tip comportament recunoașteți cel mai adesea în fiica/fiul dumneavoastră? Vă regăsiți acolo? Cum vă simțiți?


Da, acceptăm comentarii.

Din 14 zile (3)

Una dintre bucuriile pe care le am lucrând cu tinerii este legată de provocările pe care le primesc în fiecare zi. În loc de ”Eh...generația de azi...”, eu pun ”Eee? Generația de azi!” Dacă nu sesizați diferența, vă pot lămuri că e de bine. Pentru ea, generația de azi.
Generația mea și încă altele i-a oferit lumea în care tocmai trăiește, pe care tocmai o blamăm. Asta plină de gadgets nu au construit-o ei, ci noi. Și acum incriminăm. Mai exact ce? Indisponibilitatea noastră de adaptare la lumea pe care noi am făurit-o.
Să nu ne întristăm, avem încă multe lucruri în comun, dacă suntem gata să le vedem și le folosim ca punți de comunicare. De aceea, în locul întrebării cu numărul 3, azi vă propun un exercițiu de perspicacitate. Ce legătură are cu postarea de mai sus? Gadgeturiștii m-au inspirat.

Completați spațiile punctate cu litere, știind că literele deja existente sunt inițialele unor cuvinte. Cele șapte cuvinte sunt așezate în ordine și fac parte dintr-o înșiruire cunoscută.

i,  i,  ...,  s,  ...,  ...,  d