Dragă Moş Crăciun,

Eu cred că te-am zărit cândva, Moş Crăciun. Demult, ascuns între formele ciudate desenate pe pereţii ceştii de cafea a tatei. Se juca tata pe atunci cu vorbele, cu visele şi ademenea acolo, în zaţul de-o zi, speranţele şi aşteptările fetei lui de 20 de ani. Alergau formele de-a valma şi tata zămislea poveşti din ele.

Atâtea frumuseţi pentru viaţa ce urma, putea să aducă numai Moş Crăciun. Şi poate nici dacă ar fi avut tolba fermecată, fără început şi fără sfârşit, nu ar fi putut să-mi deșarte toată fericirea pe care tata o căuta cu înverşunare între semnele întunecate din ceaşca de porţelan.

Ce-i aduci anul acesta tatei, Moş Crăciun? A rămas un copil bun tata. Poznaş şi vesel când îi sunt în preajmă. Posac, retras în livada prea mare în singurătate când nu mă are lângă el.

Moş Crăciun, caută bine în cuferele vechi. Poate mai găseşti ani pentru bunici şi stele cu noroc pentru fraţi mai mici. Şi nu uita să le înveleşti pe toate în dragoste. Caută şi vezi de mai găseşti şi pocalul cu sănătate. Trimite-l mamei şi tatei. Vor reînvăţa să-l împartă.

După ce termini toate astea şi încă mult mai multe, vino şi bate-mi şi mie la uşă. O vrăjitoare de pe cine ştie ce tărâm m-a ademenit şi m-a înfăşurat în fire mii, a deşirat tot ghemul peste trupul meu şi s-a făcut nevăzută. Ajută-mă, Moş Crăciun, să descâlcesc firele şi rostogoleşte apoi ghemul spre nord. Să se întindă cale desluşită şi dreaptă.