Nu știu dacă ce urmează să scriu are legătură directă cu titlul (într-un mod straniu, indirect, totul se leagă...).A devenit obișnuință pentru mine să fiu foarte atentă la amănuntele străzii. Chipuri, voci, priviri, gesturi, atitudini. Sunete. Clădiri. Motoare. Frunze, musculițe, gâze de tot felul. Veverițe.
Din ce în ce mai des observ oameni, adolescenți, tineri şi mai puţin...ascultând muzică în căşti. Ar putea părea de bine, dar devine greu, dacă nu imposibil, să mai înregistrezi pe de-a întregul întâmplările din jurul tău atâta vreme cât tu cobori sau urci doar în muzica ta, doar cu gândurile tale.
"E stresant să vezi toată agitaţia şi aglomeraţia oraşului", mi-a spus o prietenă, "prefer să ascult ceva care să mă ducă mai departe de oamenii de pe stradă".
Ne înstrăinăm, nu mai reacţionăm în timp util. Nu vedem, e drept, urâţenia străzilor, dar nici nu ne mai bucurăm de micile frumeseţi ale aceleiaşi străzi.
La fiecare întâlnire săptămânală pe care o am cu copiii uneia dintre şcolile cu care colaborez, propun un scurt exerciţiu: să-şi amintească o întâmplare simplă, un chip, un gest sau orice altceva le-a plăcut sau chiar impresionat pe drumul de acasă până la şcoală. Am făcut împreună cu ei exerciţiul, ieşind pe trotuarul din faţa şcolii şi observând. Nu avea importanţă ce, stăteam să privim, să ascultăm.
A devenit unul dintre cele mai fascinante jocuri pentru ei. Aceeași copii, cărora le venea greu la început să-şi amintească detalii ale drumului lor spre sau dinspre şcoală, vin cu observaţii emoţionante de cele mai multe ori. Sigur că în egală măsură înregistrează mizeria și nedreptatea. Dar au învăţat "să vadă" şi acesta este primul pas spre o altă lecţie uitată: responsabilitate şi atitudine.
Câţi dintre dumneavoastră văd şi ascultă cu adevărat pescăruşii de deasupra Dâmboviţei? Câţi dintre dumneavoastră intrați în fiecare săptămână într-un parc cu gândul clar de a observa culori şi oameni? Sunt exerciţii la îndemână.
Totul se reduce la percepţie. Dacă ştim cum să găsim frumuseţe în lucrurile mici ale existenţei noastre, dacă putem transforma imaginile banale, uneori de-a dreptul groteşti ale străzii în poveşti, e semn că paşapoartele biometrice nu ne vor învinge atât de uşor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu