Se așează pe fotoliu, cu mâinile
încrucișate, cu tot corpul scăpat de sub control, mic, umilit, încovoiat. Are
ochii roșii. A plâns pe drum. Suntem la a patra ședință. Îi întind cutia cu
șervețele.
Ei…doar n-o să plâng aici.”
- De
ce nu?
- Cum
o să fac așa ceva?
Tac. Îi zâmbesc și îl încurajez să ia
șervețelul care își ridică, obraznic și ușor îmbietor, colțul din cutia
dantelată.
Plânge încet și îmi spune la fel de
încet, încă o dată, că nu știe ce ar mai trebui să facă s-o vadă fericită. ”Ea
nu e fericită”, e leit-motivul tuturor întâlnirilor.
- Dacă
fac, îmi spune ”Lasă, fac eu, că tu nu știi.” Dacă nu fac, se supără și țipă că
nu fac. Aș folosi o expresie urâtă pentru felul în care se poartă.
- Care
e acea expresie? Crezi că o poți înlocui cu altceva? Crezi că te pot ajuta să o
înlocuiești?
- Da,
poate. Expresia este: se crizează. Asta este și nu o înlocuiesc! Se crizează
din orice. Dintr-un lucru cât de mic.
- De
ce s-a…”crizat” ultima oară?
- Acum,
pe drum, venind aici. Pentru că am întrebat-o ce facem mâine, sâmbătă. Mi-a
spus că ea nu e agenție de turism, să mă gândesc și eu la ceva. Eu i-am răspuns
că aș vrea să mergem la echitație. N-am mai fost de mult și îmi place. Mi-a
spus că ar trebui să-mi amintesc că sunt o grămadă de alte treburi de făcut în
week-end, la care eu nu mă gândesc niciodată. Am întrebat-o la ce nu mă
gândesc. ”Las că știi tu…” . Nu știu, nu știu… Și ea e jos, mă așteaptă în mașină
și nu e fericită.
Mihăiță are 13 ani. Locuiește doar cu
mama sa de când avea doi ani. Mama nu a mai avut nici un partener de cuplu în
această perioadă. Mihăiță nu este un elev slab, dar pare destul de dezinteresat
de școală. Întreaga grijă a mamei se îndreaptă către rezultatele lui școlare de
care nu e mulțumită. Îmi spune că face tot ce poate: stă lângă el când își face
temele, îl supraveghează, vorbește cu el la telefon în fiecare pauză. Dar el,
Mihăiță, nu se ridică deloc la nivelul așteptărilor sale.
Ar vrea să-l știe un adult împlinit, dar
pe drumul pe care e acum nu vede cum s-ar putea întâmpla asta. Mihăiță e pasionat
de echitație și de baschet. Și plânge mult. De fapt, de asta au venit în
terapie. Pentru că Mihăiță încearcă să rezolve orice prin plâns. Plânge mai
ales când ia note mici. Pentru că mama iar nu va fi fericită.
Relația cu tatăl nu este constantă. E un
om de afaceri de succes, mai mult plecat din țară. Mama simte greu
responsabilitatea de a-l crește pe Mihaiță ireproșabil și de a-și dovedi
calitățile de părinte unic.
Așadar, mama
singură este
susținătorului familiei, al disciplinei,
este modelul și gardianul șef al copilului în tot ce înseamnă sănătate,
educație, fericire. Ea face o încercare
eroică de a îndeplini
și excela în
toate aceste roluri și chiar
mai mult. Iar Mihăiță trebuie să devină partenerul care
o susține în acest demers al ei. Umerii lui sunt firavi, responsabilitățile
destul de ambiguu formulate și, mai presus de orice, nu este adultul partener,
ci copilul în dezvoltare.
Și atunci…
Ce poate face o
mamă care își crește singură băiatul?
Poate să evite
să-l transforme în ”bărbatul din casă”. Adevărat, mama dorește să îl înveţe să
crească pentru a fi om, dar există o distincţie între a fi "micul bărbat'
şi responsabilitatea pentru lucruri pe care de obicei adulţii le fac. Copilul
nu este un confident, un cavaler în armură strălucitoare sau terapeutul mamei. Și
ar fi extraordinar dacă mama ar reuși să oprească pornirile celor care îi sugerează
fiului că acum el este ”bărbatul casei" sau că trebuie să aibă "grijă
de mămica."
Ce poate face o
mamă care își crește singură băiatul?
Îl poate susține prin recunoașterea talentelor sale reale, vorbind despre acestea și
oferindu-i oportunități de a excela astfel. Împlinindu-i nevoia de a
aparține unui grup cu aceleași preocupări ca ale lui. Băieții
care cresc fără tată se simt, de
multe ori, incompleți, singuri
și lipsiți de o identitate puternică.
Un băiat fără tată va căuta compania unui grup
care îi oferă
un sentiment de
apartenență, de acceptare.
Ce poate face o mamă care își crește
singură băiatul?
Ar putea discuta
cu
băiatul despre diferența dintre sex și
dragoste. E bine să-i amintească și că el a fost conceput din
dragoste. Poate apela la o rudă
sau un alt bărbat important în viața lui care să-i vorbească despre aspectele emoționale ale întâlnirilor
cu fetele, ale sexului și ale iubirii.
Fără un tată prezent, care
să contribuie la modelarea caracterului fiului și
să reflecte comportamentele adecvate pentru adulții de sex masculin, cum ar
fi respectul, auto-disciplina, politețea, civismul și încrederea, băieții sunt lăsați să
aleagă trăsături de caracter din
lumea din jurul lor, de la celebrități, sportivi,
muzicieni, etc. Fără modele puternice de rol
de sex masculin, băieții pot
interpreta și prelua în mod eronat toate aceste modele.
Ce poate face o
mamă care își crește singură băiatul?
Poate urmări
care sunt persoanele pe care le imită. Pentru că mama este partea centrală a
vieții lui, el probabil încorporează o mulțime de valori și comportamente ale
acesteia. E de dorit ca mama să se înconjoare cu tipul de oameni pe care și-ar
dori ca băiatul să le imite. Nu e nimic rușinos și greșit să-țo accepți și
să-ți recunoști limitele, ca mamă, în fața propriului fiu. Îi va fi mai puțin
frică să greșească și va înțelege că așa arată drumul către marile rezultate.
Și ce mai poate face o mamă care își crește
singură băiatul?
Dacă fiul
său are un tată care trăiește în afara casei, studiile arată că orice contact,
cât de firav are fi el, cu tata, este benefic. Mama îi va face fiului său o favoare
extraordinară dacă ar pune deoparte sentimentele de amărăciune, înstrăinare sau
judecată, dacă ar face tot ce poate pentru a-l ajuta pe fiul său să-și
întâlnească tatăl.
Și, peste
toate acestea, să păstreze și să respecte frumusețea identității propriului ei
fiu, fără comparații inutile și scenarii pe care acesta nu este pregătit să le
interpreteze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu