Corner

Mă pedepsești în fiecare zi spunându-mi cât sunt de frumoasă,

Mă pedepsesc în fiecare zi crezând, sperând că sunt acasă.

Mă pedepsești în fiecare zi spunând că nu-ți dorești mai mult,

Mă pedepsesc în fiecare zi crezând că sunt cum nu mai sunt.

Mă pedepsești în fiecare zi privindu-mă ca pe nici una,

Mă pedepsesc în fiecare zi sperând, crezând că eu sunt luna.

Mă pedepsești cu bună știință.

Mă pedepsesc din neputință.

Pânză de păianjen

Pomii au înflorit iar, tată. Da, la fel ca altădată. Li-s pline florile și trag a rod. Nu, nu i-am însemnat anul ăsta. Nici nu știu cum și nici nu pot. Mă gândeam să le caut numele prin cărțile tale. Da, acelea cu pagini lucitoare, pe care cred că le-ai uitat în pod. Nu, nu-mi mai e frică de păianjeni. Am învățat să țes cu ei tot felul de idei. Uite, de pildă, mă gândeam ca în nopțile cu lună plină (doar ea e de vină) să las deschisă portița dinspre livadă. Laricei de pe coastă îi este dor să te mai vadă.  

La graniță

 Uite-mă-s și nu mă vezi,

De mă vezi să nu mă crezi,

Că-s nici apă, nici pământ,

Nici îs vis, da nici îs gând,

Lună, rouă pusă-n două

Peste-un fir de iarbă nouă.

Interval

Azi dimineață, salcia din fața casei mele a strănutat și a întors pe dos, pe o suprafață considerabil de mare, orice suflare.
Întârziații s-au apropiat atât de mult unii de alții încât s-au făcut unu. Și un sfert.
Cei prea devreme, au început să dea și ei semne. 
Dacă o face lată și mai strănută o dată, vom asista la ambuteiaje fără precedent la intersecția dintre Victoriei și Occident.

O idee

Ce vremuri tulburi, stranii, meticulos perfide. 

De neînțeles, haine. Caraghioase.  
Anotimpurile se sparg, dezrădăcinate, în hălci fierbinți sau înghețate. 
Compasul lumii se înfige la întâmplare și trasează haotic cercul groazei din ce în ce mai mare. 
La marginea de sus se mai ivesc zorile și mai apun sorii, ca niște felinare desuete, ca niște schițe stângace, imperfecte. 

Nu-ș' ce am azi. Nu-s eu, dar nu-s nici ei. 

Fanatici sau doar absenți,  lansăm dâre de frică și le numim idei.

Păpădie

Piaptăn părul mamei. Îmi rămân agățate fire albe de copilărie. Mă aplec să ii sărut degetele.10 balerine. 

Mă apuc apoi să îi povestesc cum mai e pe aici și ea îmi spune că știe, să am răbdare și nu, nu tutun, iubire. Mi-e tare dor de tine, îi șoptesc și ea întoarce o felie de pâine ca să nu se ardă prea tare pe o parte. Nu-i place tatei.

O întreb despre ei amândoi și tace. Are de terminat un pulovăr lucrat la două ace. "E aspră lână asta și nu-mi dau pace niște gânduri cu tine: fratele tău ce mai face?"  Ce sa facă, zic. Pocnește din degete când caii suri nechează sus pe coastă. 

O, să-i lase, îmi spune mama, sunt craii nopții coborâți cu veste. Mi-e tare, tare dor de tine, ii spun iară. "Stai puțin, să trag oblonul. E multă lume aici și nu prea știu rostul."  Dă-le pace, mamă, și ce dacă ne văd? Râde și se preface că mă crede. ”Hai, lasă - te în perne"-mi spune. "Dormi. Sunt mâine tot aici. Și încă o zi. Pământul tot e-ntors. Și lampa asta ce e?"  Ce să fie? Un fir de păpădie.

Un bilet în plus

Când mama pleca, îmi lăsa un bilet pe masa din bucătărie: sunt la alimentară. Sau: am plecat la gostat. Sau la cooperativă. Și puiul ei eu se liniștea și aștepta. Venea ea. De undeva, de la gostat, alimentară sau cooperativă. 

În diminețile zilelor mele de naștere,  mama îmi lăsa un bilet pe masa din bucătărie. Și puiul ei eu se liniștea. 

Când a plecat ultima oară, nu știu, la gostat, la cooperativă sau la alimentară, am așteptat. Am sperat să apară la amiază. Apoi mai către seară. Sau măcar la miezul nopții. Poate a doua zi. Biletul e vechi și adresa ștearsă. Am întrebat în stânga și în dreapta. Oamenii spun că nu mai există cooperativă. Treaba lor. Eu aștept.  Vine ea. Cu zahăr candel și cu inimioare din turtă dulce, colorată. Le port  la gât, înșirate pe o ață.  Oricum le-aș număra, sunt tot atâtea. Și ceasul ăsta nou care ticăie rotund, de nu știu dacă îmi crește sau îmi descrește vremea. Vine ea.

22

 Aseară, nu știu  ce mi-a venit, tată,

M-am apucat să număr inelele pomilor din livadă.

Îmi alunecau printre degete și mi se ghemuiau în poală.

Am scotocit după ele toată noaptea, până s-au făcut douăzeci și doară.

Habar nu am

Trag de timp și timpul se scurtează,

M-apropii de gând până se-ndepărtează,

Cobor în pământ, să urc până la cer.

Repet toți pașii, dinspre undrea până-n prier.

Primul solstițiu fără tata

Tata s-a născut pe 22 iunie 1939.  Înaintea lui au venit Uța și Gavril. După el, Irina. O dată cu el a mai venit o fetiță care s- a făcut înger la câteva zile mai apoi. 

Tata era o sfârlează albastră. Își apăra fratele mai mare de bătăușii cartierului, dar scăpa greu de palma aspră a bunicului meu. 

Mai târziu, studentul cu cei mai frumoși ochi albaștri înmuia inima bunicii mele când îi scria: ”Am spart, mamă, un colocviu”. Bunica își imagina un vas mare, antic, așezat pe holurile facultății de agronomie din Cluj. Bunicul ateu a aflat de la popa din cartier ce e un colocviu. A fost o vară lungă și fierbinte.

Solstițiul din vara acestui an m-a găsit fără el. Fără el aici, pe Pământ. Dus printre alți Sori. Prima vară fără el aici, pe Pământ. E lung  și încurcat drumul gândurilor mele. Când ajung la cer se opresc și se așază. Cerul e aproape la fel de frumos ca ochii tatei. Uriașul ăsta care se întinde peste tot mi-a copiat tatăl și acum se confundă cu el. Mă strânge în brațe și se întunecă atunci când plec. Îi rămân aprinși Luceferii. De pază drumurilor mele. 

Meditație despre meditație

Elevii României, și nu numai, stau acasă de prin martie. Școala online, pentru care nimeni nu era pregătit la noi, e șchioapă și un pic hâdă. Seamănă cu sora ei mai mare, ba o și imită în unele apucături. Că doar sunt din aceeași părinți. 

Viitorii absolvenți de a XII-a nu au tras lozul cel mare anul ăsta. Dar chiar și așa, într-o rână și gata să se prăbușească de tot, angrenajul examenelor își continuă mișcarea.

Ioana este deja acceptată la o facultate prestigioasă din Marea Britanie. Ne-europeană, mai nou. Nu contează ce notă obține la bac. Nu contează pentru facultatea care deja i-a testat performanțele. Aici, însă, acasă, presiunea pentru o notă mare există, e transmisibilă pe cale ereditară și socială. Nici masca nu te ferește.

Învață mult, foarte mult. Și-a organizat un program zilnic pe care l-a verificat și care funcționează. Învață undeva între orele 2 PM și 6 PM. În dezacord cu ritmul pe care unii adulți din preajma ei i-l sugerează. Unul matinal și condensat ca laptele pentru cafea. Ioana, copil docil, a scos stegulețul alb. Productivitatea a scăzut, lacrimi, bine, hai, fie cum vrei tu.

În cei patru ani de liceu, programul de școală începea dimineața și se încheia pe la 2-3 PM. Lecțiile, temele începeau după 4 PM. Plus niște meditații (de ce s-or fi numind așa?). Și înainte de liceu programul de școală era cam același. Deprinderea de a învăța după orele amiezii are, așadar, rădăcini. Orice deprindere ar putea fi înlocuită, numai că procesul nu se face în situație de alertă. Acum hai să păstrăm constantele. Variabilele cunoscute. Avem nevoie cu toții să ne prindem de ceva, cu atât mai mult copiii noștri. Dacă încercarea de schimbare aduce beneficii, da. Altfel, lăsăm vechile obiceiuri, bune, mai puțin bune și țesem în jurul lor noutățile. 

”Mi-e teamă nu că nu voi ști, ci că mă vor bloca emoțiile.” E, uite un capitol despre care nimeni nu vorbește cu viitorii examinați. Ce e gheara asta din gât și ce fac cu ea? De ce îmi alunecă stiloul printre degetele umede? 

Încurajările vin aproape exclusiv pentru acumulare. Să reții, să știi, să ai rezultate. Diferența o va face mereu atitudinea. Dintre doi candidați tobă, acela care, din propria construcție psihică sau din educație, știe cum să se așeze la masă cu emoțiile sale, va avea mereu de câștigat. Meditații peste meditații (de ce s-or fi numind așa?) ca să acumuleze. Până unde? Cât? Dar nimic despre o meditație a respirației, de exemplu. Cum să nu-mi pierd suflarea în timpul examenului. Cum să-mi revin prin respirație dacă uit ceva din ce am de scris. Cum să privesc emoțiile mele ca pe un partener și nu ca pe un dușman. ”Trebuie să scapi de emoțiile astea”, aude mereu. Înțelept sfat, tristă abordare. Emoțiile reclamate sunt parte a individualității ei și nu se extirpă, se acceptă și se lucrează cu blândețe cu ele, astfel încât să își întoarcă fața luminoasă spre stăpâna lor.

Am pornit în lucrul cu emoțiile Ioanei. Recunoașterea lor, numirea și denumirea lor, dialogul cu ele, joc, respirație și relaxare. Se ia o emoție ”blocantă”, se descompune în părți componente, apoi se reasamblează într-o formă nouă, în forma dorită. Am rugat-o să nu își ignore emoțiile. Abia ignorate se răzvrătesc și îți acaparează trăirile. Poartă-le cu tine astfel încât să le simți mereu mișcarea și să o poți controla. Acum e haotică pentru că nu le cunoști intențiile. Privindu-le mai de aproape și altfel decât până acum, le vei înțelege și le vei dicta traseul. 

E un proces lung, dar de undeva și cândva trebuie să înceapă. Aș zice de la școală, dar greșesc. De acasă, dar poate nici așa nu e corect. Dintr-o istorie a mereu rușinării în fața a ceea ce nu înțelegem. 

Iar ne-am văzut liberi...

Vineri, 15 mai 2020. După două luni de nefolosință, claxoanele sunt ca niște roșii proaspăt culese. Fremătătoare sub soarele de mai. Pleznesc de sănătate și chiuie de fericirea eliberării. Doamne, ce dor trebuie să le fi fost pasionaților de tonalitățile inconfundabile. Pe toate bulevardele capitalei geografic europene se revarsă șuvoaie, șuvoaie. 

Însoțit sau nu de glasul șefului, Claxonul se ridică la rang de Partner Marketing Manager. Este creativ, uneori pare independent, atrage atenția asupra esenței, împroașcă și destabilizează concurența. 

Ce dulce e libertatea. Am mai întâlnit-o noi de câteva ori și de fiecare dată am sfârșit înciudați că nu am știut să o folosim la maxim. Dar de-acum...zise el cu glas sfârșit...

Dar de acum, 15 mai 2020, știu eu ce am de făcut. Nici nu aștept miezul nopții și am și linșat câteva cartiere care nu au somn. Să le plesnească arterele principale și să le crape cele secundare.

Iar spre dimineață, plecăm împreună spre job. Eu și Claxonul. Doar suntem parteneri. Un duet imbatabil. Se mai rățoiesc câțiva, dar nu au forța și anduranța noastră. E un parteneriat solid, pe termen lung. Nu ca alții, în leasing operațional. 

De acum viețile noastre se împletesc și nu ne poate opri nici o lege și nici un reprezentant al acesteia. Îl vom atenționa până și pe el că ne stă în cale. Oricum face niște gesturi stranii, incompatibile cu uniforma. Dacă eventual joacă mima, nu și-a găsit fraierii. 

Vă aduceți aminte expresia: Cine nu e gata, îl iau cu lopata? Nu mai e valabilă. S-a stricat de atâta folosire. Cine nu e gata, îl iau cu Claxonul. Unde Gata=1 nanosecundă.

16 și 17 mai 2020 or să mai fie cum or să fie. Dar din 18 mai parteneriatul intră în pâine, tată. 

Vă apucă groaza? Dar de ce? Ce, suntem mai răi decât alte însemne ale libertății? Noi cel puțin avem onestitatea de a acționa la suprafață. Noi suntem doar gălăgioși, pe când alții sfârtecă libertatea pe ascuns și ne-o aruncă nouă, bucățele, bucățele. Așa că noi, eu și Claxonul, nu am făcut altceva decât să ne încadrăm în peisaj.  Liberi și de neoprit. 

Hai, pa și titiiii!

Eu și Claxonul.

De la lumea online adunate

”Ca să pot sta singură, am nevoie de cineva.”

”Mi-a rămas casa mică. Mă strânge pe la încheieturi.”

”Cel mai mult îmi lipsesc îmbrățișările.”

”Ce am mai făcut? Am vopsit cățelul cu surplusul meu de vopsea de păr.”

”Vreți sugestii de activități? Vă spun acum: puzzle din cartea de identitate. Nu știți cum? Vă poate face un tutorial băiețelul meu de 4 ani. Ustensile necesare: o foarfecă bună, bună și o carte de identitate, de preferință valabilă până în 2026.”

”Ador liniștea din interacțiunea de acum.”

”Las problemele de serviciu la ușa...sufrageriei.”

”Când mă copleșesc cerințele celor din casă, îmi pun badge-ul ca să-mi amintesc de vremurile bune.”

”Pe mine izolarea nu mă înnebunește. Joc X-0 cu Roko.” (n.b.-perușul)

”În sfârșit eu și soțul meu mâncăm împreună în oraș.” (n.b - locuiesc pe bd. Magheru)

”Copilul meu a cerut un câine încă de la Crăciun. Am zis că nu mă prinde el pe mine să plimb câinele pe afară. E, acum ce bun era.”

”Prima măsură pe care am s-o iau când se va încheia nebunia asta? Să-i cresc salariul menajerei.”

”E prima oară când îmi place că blocul meu e atât de aproape de blocul vecin.”

”Am instituit declarația pe proprie răspundere pentru copii: ce fac ei în timpul programului meu de lucru online. Abaterea este amendată cu o sumă de bani din pușculiță.”

”Care cred că va fi una din urmări? Păi...fie se vor deschide foarte multe frizerii, că toți ne-am specializat, fie cele existente vor rămâne mai mult goale, că toți ne-am specializat.

”Cum vreau să fiu după această perioadă? Vreau să fiu continuarea a ceea ce eram.”

”I really miss my old version.”

Memo

Să continuăm. Atâta vreme cât reușim să păstrăm nucleele constante ale vieții noastre, putem construi mult și sănătos în jurul lor.

Rămânem la nivelul scăzut de dificultate al exercițiilor.


1. Privește cu atenție fotografia timp de 30 de secunde.
După aproximativ o jumătate de oră, descrie, cu cât mai multe amănunte, tot ce îți amintești. Verifică. Reia exercițiul de câte ori vrei, dacă intenționezi să îți îmbunătățești rezultatul.

2. Există multe cuvinte în limba română care au o serie lungă de sinonime. Dau exemplul verbului ”a sta”. Ce poate fi mai potrivit în aceste zile...
a sta - a (se) așeza; a poposi; a ședea; a-i ședea; a staționa; a se opri; a încremeni; a locui; a zăbovi; a rămâne;

Încearcă să le memorezi pe cele prezentate. Redă-le a doua zi.
Dacă vei formula propoziții în care să incluzi sinonimele, ți le vei aminti mai ușor. Și îți vei înfrumuseța vorbirea.

3. Fă următoarele mișcări, în ordinea indicată:

Bate din palme de trei ori.
Numește o persoană care ți-e foarte dragă.
Desenează o casă.
Uită-te prin încăpere și ține minte trei obiecte.
Atinge-ți umărul stâng.
Pune ambele mâini pe genunchi.
Închide ochii.
Deschide ochii.
Numește cele trei obiecte pe care le-ai observat.
Aplaudă de trei ori.

Reia mișcările în ordine după două ore.

4. Citește textul:

”Un padișah a primit în dar de ziua lui, care e în luna a șaptea, zece cutiuțe cu pietre prețioase: diamante, safire, rubine și topaze. Numărul cutiilor care conțineau topaze era egal cu numărul cutiilor care conțineau diamante, iar numărul cutiuțelor cu safire era același cu numărul cutiuțelor cu rubine. 
A pus în seif jumătate dintre diamante și toate safirele și a comandat unui bijutier o duzină de inele cu rubine.”

Redă povestea și înregistrează-te. Reia povestea a doua zi, liber, și compar-o cu înregistrarea. Ai omis, ai adăugat sau ai înlocuit ceva?

Ce ți s-a părut mai dificil în toate aceste exerciții? Ce te-a ajutat? Dacă vrei mai multe exerciții de stimulare a memoriei, a atenției și concentrării, însoțite de suport și analiză, scrie-mi. 

Izolat-perspicace (IV)

1. Privește desenul timp de 30 de secunde, apoi desenează-l ”pe de rost”.

Câte detalii ai omis? Reia exercițiul dacă nu ești mulțumit de primul rezultat.
Ține cont și de faptul că fixăm imaginile în memoria noastră în funcție de semnificația pe care le-o dăm.

2. Citește următorul text:

”Doamna Albu trebuie să îi ia pe copiii ei de la școală la ora 12:00. Maria și Cristian sunt în clasa a IV-a, iar Victor e în clasa I. Pe drum se oprește la poșta de pe strada Muzeului și trimite două plicuri: unul contabilei și altul verișoarei sale, Anca. Apoi intră într-o librărie ca să cumpere cartea ”365 de povești de la bunici pentru nepoți”. Acolo îl întâlnește pe domnul Micu și îl întreabă ce mai face Mihaela, fiica lui. Acesta îi spune că Mihaela tocmai s-a mutat într-un oraș de pe malul mării. După ce doamna Albu îi ia pe copii de la școală, se opresc cu toții la magazinul de lângă casă ca să cumpere fructe: mere, kiwi și 6 banane.”

După două minute în care privești pe fereastră sau faci orice altceva, redă textul. Câte detalii ai reținut? Ce ai omis? Reia și încearcă alte metode pentru a memora.

3. Reține și redă în ordine următoarele cuvinte:

Pisică
Nor
Cal
Sanie
Pelerină
Câmp
Soia
Ridiche
Poșetă
Țară
Actor
Astru
Mănușă
Lampă

Ce te-a ajutat să memorezi? 

4. Caută titlurile și numele regizorilor filmelor artistice de lung metraj premiate cu Oscar în ultimii zece ani. Reține-le și spune-le în ordine a doua zi. Dacă cinematografia nu intră în zona ta de interes, alege altceva. Important este procesul.

5. Inventează o poveste cu titlul ”Pe vremea când eram melc”. Înregistrează-te. Redă povestea, liber, după două zile. Compar-o cu înregistrarea. Ai omis ceva? Ai adăugat ceva? Ai schimba ceva acum?

Acestea sunt doar câteva exemple simple de exerciții pentru stimularea memorie, a atenției și concentrării. Inventează-ți propriile exerciții. Creativitatea noastră e infinită. Și ni s-a dat acum și cadrul potrivit în care să o exersăm.

Dacă vrei suport și analiză, scrie-mi.

Izolat-perspicace (III)

Înotăm într-un ocean de informații. Rechini mulți, bărci de salvare puține și nici nu avem instrucțiunile de folosire. Barcagiii sunt la casele lor.

Scriam mai devreme despre informația în cercuri concentrice. Informația care te ajută pe tine și pe cei din jurul tău. Informația pe care să o alegi, nu care să te aleagă. Știri pe care să le urmărești, nu care să te urmărească, să te sufoce, să te subjuge. E și așa destul de greu acum, de ce să mai adăugăm balast?

În ideea aceasta m-am gândit la următoarele activități pentru zilele care urmează.

1.Canalul de știri al familiei. Informați-i pe cei dragi de departe cu lucruri care să-i bucure.

Eu am început să îmi țin părinții la curent în fiecare zi cu evenimentele care s-au întâmplat de-a lungul timpului  în lume în aceeași zi. Fratele meu le detaliază.

Alte sugestii:

• Azi am văzut pe fereastră...
• Lucruri amuzante pe care le-au spus/făcut cei mici/părinții/bunicii
• Ce jocuri am mai inventat
• Filme, cărți, emisiuni interesante
• De bine despre rude și prieteni
• Sport în apartament 

Nu mai zic de rețetele culinare. Acestea sunt oricum la mare căutare în ultimii ani. Dar poate că aveți câteva adaptate la noile condiții. Cu denumiri pe măsură.
Și nu mai vorbesc despre animalele de companie care pot fi personaje simpatice ale știrilor voastre.

2. Arborele genealogic.

E o perioadă numai bună pentru a relua legătura cu unii membri ai familiei.
O inițiativă interesantă este aceea de a desena arborele genealogic. Cu cât știi tu, cu cât își amintește fiecare, poți ieși din perioada de izolare cu mai multe descoperiri despre tine însuți. Să-ți cunoști rădăcinile înseamnă să nu rămâi suspendat în bătaia vântului. A vremurilor. A întâmplărilor.


Încerc să văd perioada pe care o traversăm ca pe un început pentru lucruri la care nu m-aș fi gândit până acum sau pe care le-am ignorat. Simt bucurie în fiecare zi când mă așez să scriu. Și nu am făcut de multă vreme asta. Simt bucurie când oamenii îmi răspund. Acum au timp să citească și blogul meu. Cum să nu mă bucur? Cum să nu-mi doresc să continui?

Vouă ce v-ar plăcea să duceți mai departe din ceea ce faceți acum?

Parcă ar fi sâmbătă

Toate zilele au început să semene între ele. Lunea parcă nu mai e atât de crudă, iar sâmbăta e chiar în sufrageria mea.

Care sunt constantele care ne ajută în zilele astea în care experimentăm un fel de viață pe care l-am mai întâlnit doar în filme? 

Am lansat întrebarea și am primit mai multe răspunsuri. Esența pare să se găsească în:

• setarea și respectarea unui program, pentru păstrarea ritmului ușor de recunoscut: orele de trezire (cu un mic rabat dacă cea obișnuită era mult prea aspră); orele de lucru (cu mențiunea că nu mai e nevoie să intri în competiția ”cine stă mai mult peste program”); pauze; orele de masă (avantajul de a avea mese în familie, un obicei pierdut de unii, deloc cunoscut de alții); orele de relaxare, joacă, citit, sport, socializare (hmmmm…)
• informația utilă ție și celor de lângă tine; informație în cercuri concentrice: tu o urmărești pe ea, nu ea pe tine; tu o alegi pe ea, nu ea pe tine;
• stabilirea obiectivului tău pentru această perioadă tulbure; setarea unui obiectiv e utilă întotdeauna. Acum cu atât mai mult. Nu poți exista haotic. Fără țintă. Fără dorință. Dacă te gândești cum vrei să fii după ce se va încheia izolarea, o să-ți găsești mai ușor lucruri de făcut. O să accepți mai ușor că sunt situații pe care nu le poți modifica. 
• a nu rămâne înghețat în frici; ca să nu înghețăm, ne mișcăm de obicei, nu? Așa e și cu panica asta. Ca să nu rămânem înmărmuriți în ea, hai să ne mișcăm în lucruri de multă vreme amânate, uitate sau neglijate. Să le readucem în atenția noastră, în preocupările noastre, în viața noastră de acum.

Izolat-perspicace (II)

margareta + garoafa = 3

lalea + crizantema = 2

iris + panseluța = 1

bujor + begonia = ?

După ce găsești regula și rezultatul, creează-ți propriile jocuri. Regulile sunt la îndemână. E nevoie doar de să ne amintim de jocurile copilăriei. Și e timpul să o facem, nu?

Cadoul din palmă. Joc de imaginație și autocunoaștere

Ce să mai fac cu mine, cu noi (cuplul), cu voi (copiii) acasă? De pildă, să vă dau un cadou. De unde să-l iau? Din palmă.

Oferă un cadou imaginar unuia dintre membrii familiei tale. Nu te gândi la ceva anume. Lasă doar gestul. Jocul continuă așa:

- Acesta este cadoul meu pentru tine.

Celălalt mimează deschiderea cadoului:

- O, mulțumesc. Aici văd..............  (și spune ce și-ar dori să primească; poate fi un obiect, o călătorie, o expediție, o invitație, o apreciere, o promisiune, o schimbare în atitudinea ta, etc.).

Surprins sau nu de cadoul pe care celălalt l-a găsit, răspunde-i:

- M-am gândit că o să-ți placă pentru că eu știu despre tine că (ești, îți place, îți dorești, poți, știi, faci, etc.).................................

Schimbați apoi rolurile. Faceți mai multe runde. Fiți curajoși în formularea dorinței. Dacă de multă vreme vă gândiți la o excursie în cele mai îndepărtate insule sau la o ascensiune pe Everest, e momentul să formulați asta cu curaj. Sau poate vă doriți ca cel care tocmai v-a oferit cadoul să fie mai atent: ”O, mulțumesc.  Aici văd că ai început să stingi luminile când pleci din casă.”

Se poate însă întâmpla să fiți foarte surprinși de cadoul pe care celălalt și-l dorește. Încercați să găsiți motivul din spatele dorinței.
Ce vechi așteptări acoperă sau ce nevoie? A mai vorbit despre ele sau le auziți întâia oară?

Aștept comentariile voastre și descoperirile pe care le-ați făcut.

Izolat-perspicace (I)

Hai să începem un serial care să ne ajute să rămânem vigilenți și în formă pentru zilele în care mecanismul de ceasornic va reporni.

1. Cuvintele de mai jos sunt scrise după o regulă. Au toate ceva în comun. Ai descoperit? Dacă da, completează lista cu câte cuvinte vrei. Mai jos, la comentarii.

Fagure

Calamari

Soldat

Cadouri

Comisie

Durere

Misiune